x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Diferentele intre salarii rup tagma magistratilor

Diferentele intre salarii rup tagma magistratilor

30 Ian 2005   •   00:00

Ministrul Justitiei, Monica Macovei (foto), nu-si poate respecta promisiunile facute magistratior si Uniunii Europene.

MIRUNA PASA

Ministerul Finantelor si cel al Muncii au refuzat sa avizeze cererea de marire a salariilor judecatorilor si procurorilor. Astfel se naste o inechitate flagranta in sistem, pentru ca angajatii Parchetului General, ai Parchetului Anticoruptie si cei ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie beneficiaza deja, de la 1 ianuarie, de o lege similara, votata in 2004. Salariile magistratilor "norocosi" sunt astfel de doua sau chiar de trei ori mai mari decat ale majoritatii judecatorilor si procurorilor.

ATENTIONARE. Nimeni nu contesta faptul ca unii magistrati au cazuri complexe si extrem de riscante si merita o remuneratie pe masura. Dar nu putem uita nici faptul ca pana la urma orice magistrat poate fi teoretic supus unui risc sau stres si inca si mai grav, aceleiasi vulnerabilitati la coruptie, daca este platit prost. Cum va face fata Romania daca, de exemplu, judecatorii si procurorii cu salarii mult mai mici decat ale colegilor mai bine cotati isi vor face meseria doar atat cat le cere fisa postului? In majoritatea institutiilor judiciare din tara, procurorii si judecatorii fac treaba cat pentru doi oameni deoarece nu sunt ocupate schemele de personal. Monica Macovei trage si un alt semnal de alarma printr-o nota trimisa Guvernului: riscul protestelor in intreaga tara, care pot culmina cu incetarea activitatii.

INECHITATE. La sfarsitul anului trecut, Parchetul Anticoruptie a primit in atributii exclusiv marea coruptie. In sume, asta inseamna cazuri cu prejudicii ce depasesc 100.000 de euro sau spagi de peste 5.000 de euro. Restul dosarelor cu corupti se duc catre celelalte parchete. Cu ce va fi de exemplu mai usoara sau mai putin riscanta munca unui procuror intr-un caz de coruptie cu prejudiciu de 90.000 de euro? Peste toate aceste inechitati, ministrul Macovei sesizeaza Guvernului o problema dureroasa pentru intrega tara, ravnita integrare in UE pentru care trebuie sa avem magistrati platiti onorabil.

PROTESTE
Consiliul Superior al Magistraturii, cel mai important for al Justitiei, sustine ca aprobarea maririi salariilor magistratilor ar putea sa inlature starea de nemultumire cauzata de diferentele salariale existente si ar restabili un sistem judiciar unitar, coerent si echitabil. CSM considera ca salariile onorabile ar garanta un act de justitie independent si credibil. Si Asociatia Magistratilor din Romania (AMR) a luat pozitie si a transmis ieri ca va sesiza forurile internationale judiciare cu privire la faptul ca Ministerul Finantelor Publice a respins ordonanta privind salarizarea magistratilor, prin care se urmarea recorelarea veniturilor salariale din sistem.
×
Subiecte în articol: observator