Sfârşitul lui mai este data-limită la care companiile OTE şi Deutsche Telekom trebuie să vină cu un răspuns la intenţia Ministerului Comunicaţiilor de a vinde restul de acţiuni pe care statul român le mai deţine la Romtelecom. Ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, a declarat ieri că o delegaţie greco-germană ar trebui să vină la Bucureşti miercurea viitoare (18 mai). Pe de altă parte, Vreme a precizat ieri că ar prefera ca participaţia deţinută încă de partea română, respectiv 46%, să fie listată la bursă, o variantă pe care a mai vehiculat-o. De asemenea, ministrul a ţinut să iasă în evidenţă şi prin afirmaţia cum că şi RCS&RDS ar fi interesată de acţiunile statului român la Romtelecom. Declaraţiile (aparent) deconcertante ale ministrului de la Comunicaţii ar putea fi interpretate şi prin prisma sumelor de bani avansate, de-o parte şi de alta, pentru acţiunile în joc."Ca reprezentant al statului în acţionariatul Romtelecom, Ministerul Comunicaţiilor va ţine cont de rea-lităţile existente pe piaţa de profil şi nu va vinde pachetul de acţiuni la orice preţ. Vom trata problema ca un business serios", declara ministrul Vreme la sfârşitul lui noiembrie 2010, atunci când au fost relansate "tratativele" cu OTE (acţionar majoritar la Romtelecom) şi Deutsche Telekom (companie care deţine 30% din acţiunile grupului elen). Cu acea ocazie, ministrul a anunţat că statul român doreşte să obţină un miliard de euro pe acţiunile Romtelecom. Este fix aceeaşi sumă estimată în 2006 de fostul ministru al Comunicaţiilor Zsolt Nagy pentru participaţia de 46%.
Intenţia de vânzare a fost prezentată în luna noiembrie a anului trecut de Marius Fecioru, secretar de stat în cadrul Ministerului Comunicaţiilor, care s-a întâlnit la Bucureşti cu reprezentanţi OTE-DT. De menţionat faptul că în 2009, când a fost numit în această poziţie, Fecioru ocupa o funcţie de management la Romtelecom, postul său fiind suspendat.
Dinspre Atena, singurele informaţii financiare au venit prin intermediul unor analişti greci care au calculat participaţia statului român la operator undeva în jurul sumei de 300 de milioane de euro. Un alt element interesant în acest război al declaraţiilor poate fi şi informaţia potrivit căreia actualul director Romtelecom, Yorgos Ioannidis (CEO din 2007), ar urma să fie înlăturat din funcţie. "La întâlnirea de săptămâna viitoare am să cer celor de la OTE să motiveze eventuala înlocuire a şefului Romtelecom din board-ul companiei", a mai spus ieri ministrul Vreme. Contactaţi de Jurnalul Naţional, oficialii Romtelecom au oferit un "no comment", răspuns via Atena. De altfel, acelaşi răspuns l-am primit şi de la Valentin Popoviciu, directorul de dezvoltare al RCS&RDS, în ceea ce priveşte declaraţia ministrului privind intenţia companiei deţinute de Zoltan Teszari de a achiziţiona pachetul statului la Romtelecom. Acelaşi RCS&RDS care ar căuta finanţare şi pentru achiziţia operatorului UPC, acţiune a cărei eventuală finalizare a fost etichetată de ministrul Vreme drept monopol.
O listare în aşteptare
Grupul elen OTE a devenit acţionar la Romtelecom în 1998, când a preluat 35% din capitalul social al companiei şi a primit dreptul de uzufruct pentru încă 16% din acţiuni în schimbul a 675 milioane de dolari. Compania a devenit acţionar majoritar în 2003, cu 54,01% din acţiuni, contra sumei de 273 milioane de dolari. În august 2006, ministrul Comunicaţiilor, Zsolt Nagy, a semnat contractul de consultanţă pentru vânzarea pe piaţa de capital a pachetului de acţiuni deţinut la Romtelecom cu consorţiul format din Credit Suisse First Boston şi IEBA Trust. Pachetul de acţiuni urma să fie plasat la Bursa de Valori Bucureşti şi pe o bursă internaţională, posibil cea londoneză. Din participaţia statului român, contravaloarea a 23% din acţiunile Romtelecom urma să fie alocată Fondului Proprietatea. În decembrie 2006, ministrul Nagy a solicitat conducerii Credit Suisse anularea, cu acordul părţilor, a contractului de consultanţă financiară care fusese semnat şi era în vigoare, dar nu intrase în derulare, invitând conducerea băncii la Bucureşti pentru o discuţie la nivel înalt.
Citește pe Antena3.ro


