x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Raport IJ la controlul lucrărilor deţinuţilor: S-a constatat existenţa unei reglementări insuficiente

Raport IJ la controlul lucrărilor deţinuţilor: S-a constatat existenţa unei reglementări insuficiente

15 Ian 2016   •   17:01
Raport IJ la controlul lucrărilor deţinuţilor: S-a constatat existenţa unei reglementări insuficiente
Sursa foto: Bogdan Iurascu/Intact Images

Inspecţia Judiciară a constatat, în urma controlului privind aplicarea dispoziţiilor în cazul eliberării condiţionate a deţinuţilor care au scris cărţi, că există o reglementare insuficientă şi că lipsesc criteriile obiective în stabilirea caracterului ştiinţific al lucrărilor elaborate şi publicate, a declarat joi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IJ, Alin Alexandru.

"Din verificări a rezultat faptul că situaţia diferă de la un penitenciar la altul. Sunt penitenciare cu un număr mai ridicat de astfel de lucrări - Rahova, Jilava, Poarta Albă, Găeşti, Drobeta Turnu Severin, dar şi penitenciare unde nu au existat cereri pentru elaborarea unor lucrări ştiinţifice - Târgu Mureş, Botoşani. Una dintre vulnerabilităţi este reprezentată de faptul că există o insuficientă reglementare a condiţiilor şi procedurii în care persoanele private de libertate beneficiază de liberarea condiţionată ca urmare a elaborării unor lucrări ştiinţifice. O altă disfuncţie constatată ar fi lipsa unor criterii obiective în stabilirea caracterului ştiinţific al lucrării elaborate şi publicate", a precizat oficialul IJ la solicitarea AGERPRES.

Alin Alexandru a arătat că reglementările în această materie se rezumă doar la art. 96 alin. 1 lit. f) în legătură cu dreptul persoanelor private de libertate de a beneficia de reducerea pedepselor pe baza elaborării unor lucrări ştiinţifice. Potrivit concluziilor IJ, deşi legea impunea obligativitatea adoptării unui regulament de aplicare a dispoziţiilor Legii 254/2013, până la data efectuării verificărilor, acesta nu a fost elaborat.

Referitor la vulnerabilităţile reţinute de către inspectori, Alin Alexandru a menţionat că IJ va da publicităţii raportul de control în integralitate după ce plenul se va pronunţa asupra acestuia. Inspecţia Judiciară a înaintat raportul în 15 decembrie 2015 către Consiliul Superior al Magistraturii, urmând ca Secţia de judecători să îl discute în şedinţa viitoare.

Controlul a vizat o perioadă de doi ani, respectiv 2014 şi 2015.

Plenul CSM a dispus în 15 septembrie 2015 sesizarea IJ pentru efectuarea unui control tematic cu privire la modul de aplicare a dispoziţiilor art. 96 alin. (1) lit. f) din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal de către judecătorii de supraveghere a privării de libertate şi instanţele de judecată.

Alin Alexandru a precizat că inspectorul şef a dispus prin ordin, în 29 septembrie 2015, constituirea unei echipe de control formate din şase inspectori judiciari având în vedere complexitatea verificărilor.

Sursa: Agerpres

×