x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sarbatoare - La romano-catolici, Hristos a inviat

Sarbatoare - La romano-catolici, Hristos a inviat

27 Mar 2005   •   00:00


Bisericile catolice si-au chemat fiii, in noaptea de sambata spre duminica, pentru a veghea si a se ruga la sarbatoarea Invierii lui Hristos.



  • de CARMEN PLESA
  • OBSERVATOR
  • In Biserica romano-catolica, Invierea este cel mai important moment al calendarului, iar adevarul Invierii este considerat "nucleul intregului crestinism".
    RITUAL. Dupa sfintirea focului, o procesiune aduce Lumina pascala in biserica

    Bisericile catolice si-au chemat fiii, in noaptea de sambata spre duminica, pentru a veghea si a se ruga, la celebrarea Invierii lui Hristos. Cei mai multi dintre credinciosii romano-catolici din Bucuresti s-au indreptat, in noaptea de Inviere, catre Catedrala Sfantul Iosif, devenita neincapatoare, astfel ca o parte din cei veniti au fost nevoiti sa asculte liturghia - Vigilia Pascala - de afara. In Noaptea Sfanta, preotii sunt imbracati in alb, iar biserica este impodobita cu crini albi. Celebrarea pascala este alcatuita, la romano-catolici, din patru parti.

    LITURGHIA FOCULUI. Vigilia Pascala incepe cu binecuvantarea focului, de la care va fi aprinsa Lumina pascala. O procesiune poarta prin biserica scufundata in intuneric lumanarea pascala de la care iau lumina toti credinciosii. Aceasta lumina a lui Hristos este menita "sa risipeasca intunericul inimii si al mintii". Preotii spun "Lumina lui Hristos" de trei ori, iar cei din biserica raspund: "Multumim lui Dumnezeu!".

    LITURGHIA CUVANTULUI. In biserica se sting lumanarile si sunt citite texte biblice, pornind de la Geneza si incheind cu Invierea lui Hristos. In timpul liturghiei cuvatului, incep sa se auda clopotele si orga, care din Joia Mare au tacut, in semn de doliu. Preotii rostesc "Hristos a inviat!", iar credinciosii raspund: "Adevarat a inviat!"

    LITURGHIA BOTEZULUI. Biblia spune ca, dupa ce a inviat, Hristos a poruncit ucenicilor sai sa mearga sa boteze toate neamurile, in numele Tatalui, al Fiului si al Sfatului Duh. De aceea, Biserica Romano-Catolica acorda o importanta deosebita botezului, in celebrarea noptii pascale. Mai intai, apa este sfintita, in timp ce credinciosii stau in genunchi. Dupa sfintire, lumanarile din biserica, stinse in timpul liturghiei cuvantului, sunt reaprinse. Fiecare credincios isi ridica lumanarea si isi reinnoieste, cu glas tare, fagaduintele facute de botez - "credinta cresterii intru Hristos". Preotii trec si boteaza multimea cu apa sfintita.

    LITURGHIA EUHARISTICA. Dupa ce au fost botezati, cei din biserica isi "daruiesc pace", strangandu-si mainile. Cei care au postit si s-au spovedit primesc euharistia - se impartasesc din trupul si sangele lui Hristos, "mielul jertfit si preamarit".

    Dupa Sfanta liturghie de Inviere, oamenii sfintesc oua rosii, pasca si cozonac, aduse de acasa. Credinciosii pleaca de la biserica cu lumanarile aprinse, pentru a duce si in caminul lor binecuvantarea luminii pascale. Masa de Pasti, la care se aduna toata familia cand se intoarce de la liturghie, e incarcata cu oua rosii, cozonac, pasca si mancaruri pe baza de carne de miel.

    CALCUL
    Data la care se celebreaza Pastile a fost hotarata de sinodul ecumenic pe care imparatul Constantin cel Mare l-a convocat la Niceea, in 325. Regula adoptata de Sinod prevedea ca Pastile sa se sarbatoreasca in prima duminica dupa momentul de luna plina ce urmeaza echinoctiului de primavara sau coincide cu acesta. Luna plina care hotaraste data Pastilor se mai numeste si luna pascala. De cele mai multe ori, Pastile romano-catolicilor, calculat dupa calendarul gregorian, difera, ca data, de Pastile ortodocsilor, care este calculat dupa calendarul vechi, iulian. Diferenta intre datele la care sunt celebrate Pastile catolic si cel ortodox este data si de modul diferit in care Biserica Orientala calculeaza fazele lunii.
    PREZENTA
    Papa Ioan Paul al II-lea nu a reusit, duminica, pentru prima data in cei 26 de ani de pontificat, sa pronunte in fata credinciosilor catolici prezenti in Cetatea Vaticanului binecuvantarea "Urbi e orbi". Suveranul Pontif a asistat de la fereastra biroului sau la rugaciune, mesajul sau fiind citit de Cardinalul secretar de stat Angelo Sodano. In momentul in care ar fi trebuit sa pronunte binecuvantarea, Papa, vizibil slabit, cu gesturi si mimica ce trada suferinta, a incercat totusi sa rosteasca cele trei cuvinte, dar nu a reusit sa scoata decat un sunet slab si confuz. El si-a manifestat apoi prin gesturi nemultumirea de a nu fi putut articula nici un cuvant, in timp ce credinciosii din Piata Sfantul Petru aveau ochii inlacrimati.
    ×
    Subiecte în articol: observator biserica hristos pascala