Ştefan Hruşcă

Spune că norocul său a fost că s-a născut în Ieud, Maramureş, în toi de colinde şi cea mai mare bucurie a sa este atunci când merge acasă.

"Prima dată când am urcat pe o scenă am început cu un colind: Flori de măr. Nici prin cap nu mi-a trecut să compun. N-am crezut că sunt în stare. După aceea, când am început să compun, nici nu-mi venea să cred, pentru că atunci când îţi vine inspiraţia... Nici nu ştiu cum se întâmplă. Ca prin farmec, cred că de Sus."

Ştefan Hruşcă recunoaşte că fără Adrian Păunescu ar fi putut rămâne un simplu învăţător. Aminteşte cli­pe­le acelea în care cântecele veneau ca o inspiraţie divină; unul dintre ele este Rugă pentru părinţi, piesa care i-a pe­cetluit cariera. "S-ar putea să fi rămas învăţător, cine ştie?!, dacă nu mă chema Adrian Păunescu. Era foarte greu şi atunci, chiar dacă aveai talent. Nu mai spun că prima dată când m-a chemat la Bucureşti n-am vrut să merg. Îmi era frică. Mi-era frică de tren, de aglome­raţie, de o lume pe care nu o cunoş­team. Mi se părea aşa de departe Bu­cu­­reştiul, trebuia să schimb vreo trei trenuri. Şi până la urmă s-a întâmplat să vină Cenaclul acolo, la Borşa, şi aşa am plecat..." A plecat pe un drum plin de succese. După 27 de ani de carieră, Ştefan Hruşcă a rămas acelaşi şle­fui­tor de suflete însetate de muzică, de frumos, de aici sau de oriunde în lu­me.

Chiar dacă  succesul a mers cu el peste mări şi ţări, Ştefan a rămas cu ţara în inimă. "De Crăciun, românii (şi cei din străinătate, sau mai ales ei) petrec în familie. E o bucurie, îi văd cum vibrează. Că dorul e cumplit! Mai ales de sărbători. Ţara nu se confundă cu nimic şi nici locul de naştere. Aceea este ţara ta şi nu ţi-o ia nimeni. Dacă tu renunţi la ea, e treaba ta. Dar tot a ta este."

Despre succes, renunţări, iubiri, "trădări", reîntâlniri şi o mare dragoste de ţară, cu Ştefan Hruşcă într-o  Ediţie de Colecţie specială.