x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Bulai: Președintele Klaus Iohannis s-a discreditat iremediabil

Bulai: Președintele Klaus Iohannis s-a discreditat iremediabil

08 Sep 2021   •   11:45
Bulai: Președintele Klaus Iohannis s-a discreditat iremediabil

Președintele Klaus Iohannis s-a discreditat iremediabil, pentru că nu și-a exercitat mandatul de mediator în criza politică din prezent, declară vicepreședintele USR PLUS Iulian Bulai.

Replica sa vine la RFI după ce șeful statului a afirmat că USR PLUS s-a discreditat iremediabil în fața românilor, prin moțiunea de cenzură depusă alături de AUR.

Deputatul precizează, pe de altă parte, că partidul său nu ar susține un Guvern minoritar PNL.

Iulian Bulai spune că premierul Florin Cîțu trebuie să-și dea demisia: „Premierul Florin Cîțu nu mai are parte de o susținere majoritară în cadrul coaliției de guvernare. Florin Cîțu trebuie să plece. Ăsta este primul pas. Al doilea pas, dacă Florin Cîțu nu vrea să plece, este ce am făcut, adică atât că am depus moțiune de cenzură, cât și demisiile miniștrilor USR PLUS din Guvernul Cîțu și așteptăm mai departe un răspuns și o acțiune fermă din partea premierului (...). Blocajul se poate depăși dacă se renunță în momentul de față la frăția de cruce Florin Cîțu-Marcel Ciolacu și dacă nu se reface un USL".

Vicepreședintele USR PLUS precizează că partidul său nu ar susține un Guvern minoritar PNL: „Noi nu am susține un Guvern minoritar PNL. Noi suntem parte a unei majorități parlamentare constituite pentru a face reforme și pentru a construi autostrăzi și pentru a implementa programul nostru de guvernare. În momentul de față, nu există această discuție pe masă și nu există sub nici o formă această opțiune de a susține un Guvern minoritar PNL".

Întrebat dacă decizia USR PLUS de a depune o moțiune de cenzură împreună cu partidul extremist AUR este un gest care va costa electoral USR PLUS, Iulian Bulai a răspuns: „Nu, care va fi premiat de către alegătorii noștri, pentru că am înțeles că nu mai putem fi băieții ăia cuminți, ordonați, care stau într-un colț, dacă PNL nu-și respectă angajamentele și promisiunile".

Întrebat cum le va explica USR PLUS alegătorilor săi faptul că a legitimat o formațiune extremistă, antisemită, homofobă și cu discurs legionar, vicepreședintele partidului a replicat: „Fiecare partid se legitimează prin prezența lui în Parlament. Dacă a fost votat de români, așa cum este el, bun sau rău, așa cum este AUR de extremă dreaptă, el rămâne așa. Și noi rămânem un partid liberal, orientat spre valori europene, deschis, reformist, cu oameni competenți și care dorește o reformă radicală, sub toate aspectele. Asta arată doar că atunci când am avea un interes comun, am putea să colaborăm, dincolo de ce ne dezbină".

Klaus Iohannis a declarat că USR PLUS s-a discreditat iremediabil în fața românilor, prin moțiunea de cenzură depusă alături de AUR. Iulian Bulai îi dă replica președintelui: „USR PLUS consideră că președintele României s-a discreditat iremediabil în fața acestui joc de participare politică, excluzând un mandat categoric pe care-l are președintele țării, cel de mediator între forțele instituționale și politice. De aceea, nu pot să comentez altfel cele declarate".​

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis