x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Florin Iordache vrea să-și “disciplineze” colegii “pârâcioși” la CCR

Florin Iordache vrea să-și “disciplineze” colegii “pârâcioși” la CCR

de Ion Alexandru    |    18 Mar 2019   •   12:30
Florin Iordache vrea să-și “disciplineze” colegii “pârâcioși” la CCR
Sursa foto: Lucian Alecu

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, a inițiat un proiect de lege prin care vrea să modifice legea de organizare și funcționare a Curții Constituționale. Este vora despre impunerea unui termen maxim de 15 zile pentru ca hotărârile plenului Parlamentui, al Camerei Deputaților sau al Senatului să poată fi atacate la CCR. Iordache menționează, în expunerea de motive, și o Decizie a CCR de anul trecut, care vorbește despre “preîntâmpinaea unei conduite abuzive și șicanatorii” din partea celor care sesizează Curtea cu astfel de chestiuni.

 

Inițiativa legislativă, asumată doar de Florin Iordache, a fost depusă la Camera Deputaților în 13 martie și se află în dezbatere publică până pe data de 20 martie, urmând a fi supusă la vot cel mai târziu la data de 26 aprilie. În acest caz, Senatul este camera decizională.

Mai exact proiectul de lege vizează adăugarea, în cuprinsul articolului 27, alineat 1, din legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcțonarea Curții Constituționale, a unui nou paragraf în care să se reglementeze faptul că “Sesizarea CCR cu privire la hotărârile Plenului Camerei Deputaților, a hotărârilor Plenului Senatului sau a hotărârilor Plenului celor două camera al Parlamentului se formulează în maximum 15 zile de la publicarea acestora în Monitorul Oficial al României”.

În expunerea de motive, Florin Iordache arată că, în prezent, legea prevede doar procedura jurisdicțională a controlului constituționalității actelor Parlamentului, “fără a stabili un termen în care cei îndrituiți să sesizeze CCR să-și poată exercita un astfel de drept”. Iordache spune că s-a inspiritat, la momentul inițierii acestui proiect de lege, din Decizia Curții nr. 67/2018, care spune că “instituirea prin lege a unui termen nu are ca scop decât disciplinarea raporturilor juridice născute între părți și preîntâmpinarea unei conduit abuzive, șicanatorii a titularilor dreptului pentru care se instituie obligația respectării acestor termene”.

 

Cine poate ataca aceste acte ale Parlamentului

În momentul de față, Legea nr, 47/1992 precizează, în cuprinsul alineatului 1 al articolului 27, că “Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori”.

Prin inițiativa înaintată, vicepreședintele Camerei Deputaților spune că “este o reglementare necesară pentru a proteja raporturile juridice născute după adoptarea actelor Parlamentului și pentru respectarea stabilității legislației”. În condițiile în care hotărârile Parlamentului au atât caracter normativ, cât și caracter nenormativ, deosebindu-se, prin aceasta, de legi care au întotdeauna caracter  normativ. Hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi în fiecare Cameră, cu excepţia hotărârilor prin care se adoptă regulamentele Camerelor, care se adoptă cu majoritatea membrilor fiecărei Camere, ca şi legile organice. Iar, după un anumit timp, un grup parlamentar poate sesiza CCR, fără a avea stabilită o limită de timp să își exercite aceasă prerogativă.

 

Proiectul de modificare a Legii CCR, inițiat de Florin Iordache,  va intra la vot cel mai târziu în 26 aprilie. Senatul este camera decizională

×