x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă transmit felicitări francezilor, de Ziua Națională a Franței

Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă transmit felicitări francezilor, de Ziua Națională a Franței

14 Iul 2022   •   11:50
Klaus Iohannis și Nicolae Ciucă transmit felicitări francezilor, de Ziua Națională a Franței

Președintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ciucă au transmis, joi, felicitări poporului francez și președintelui Emmanuel Macron, cu ocazia Zilei Naționale a Franței.

Președintele României, Klaus Iohannis, i-a transmis președintelui francez, Emmanuel Macron, o scrisoare de felicitare cu ocazia Zilei Naționale a Franței, în care subliniază „relațiile privilegiate” dintre cele două state.

În mesajul transmis, Iohannis a subliniat „soliditatea și consistența Parteneriatului Strategic dintre România și Franța, clădit pe valori comune și pe cooperarea excelentă, atât pe plan bilateral, cât și în cadrul Uniunii Europene și în forurile internaționale”.

Aceste „relații privilegiate”, potrivit șefului statului român, sunt reconfirmate de vizita recentă în România a președintelui Franței și discuțiile constructive avute cu această ocazie. În context, președintele Klaus Iohannis și-a exprimat întreaga disponibilitate de a acționa pentru aprofundarea în continuare a relațiilor dintre România și Franța, precum și în direcția promovării unui proiect european puternic, bazat pe unitate și solidaritate.

Președintele României a evocat, de asemenea, „intensificarea notabilă a cooperării româno-franceze pe linie de securitate, pe fondul crizei generate de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei”.

Totodată, Iohannis a transmis mulțumiri pentru sprijinul semnificativ al Franței în contextul măsurilor NATO de consolidare a securității pe Flancul Estic, și în special în România, inclusiv din perspectiva deciziilor istorice adoptate la Summitul de la Madrid și a anunțului privind creșterea prezenței militare franceze în România.

De asemenea, președintele României a adresat felicitări președintelui Emmanuel Macron pentru eforturile deosebit de intense întreprinse de Franța în acest an, în calitate de președinție a Consiliului UE, în scopul avansării agendei europene, într-o perioadă extrem de complexă pentru Uniune.

„Demersurile active ale Președinției franceze a Consiliului UE în direcția facilitării unui răspuns coerent și unitar al Uniunii la provocările curente, precum și de avansare în paralel a obiectivelor strategice asumate anterior necesită toată aprecierea și recunoașterea”, a subliniat președintele Klaus Iohannis.

Și premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj de Ziua Națională a Franței.

„Ziua de 14 iulie are o rezonanță deosebită pentru cetățenii francezi și pentru toate națiunile libere și democratice, care rămân atașate principiilor Libertății, Egalității și Fraternității. Pentru România semnificația este cu atât mai puternică. Alianța solidă care leagă țările noastre are ca fundament o prietenie ce durează de secole, izvorâtă din rolul Franței și al francezilor în formarea statutului român, dar și de contribuția în arte, științe, economie a românilor care au ales ca Franța să fie a doua lor patrie. Astăzi, relația noastră bilaterală este la cel mai important nivel din ultimele trei decenii, de când țările noastre împărtășesc iar aceleași valori și principii. Parteneriatul Strategic, performanța deosebită a Președinției franceze a Consiliului UE, componenta economică sunt argumente pentru a face și mai puternică prietenia și colaborarea noastră. Bonne Fête Nationale! Vive notre amitié stratégique et notre Europe de la solidarité et de la cohésion”, scrie premierul Ciucă.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis