PNL a depus la Avocatul Poporului sesizarea cu privire la neconstituţionalitatea ordonanţei de urgenţă a Guvernului numărul 103, pentru modificarea şi completarea Legii 3 din 2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cerând o sdoluţie a Curţii Constituţionale.
Partidul Național Liberal invocă astfel excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei 103, cerând Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională pentru soluţionarea acestei excepţii.
Potrivit unui comunicat al PNL, sesizarea arată că ordonanţa Cabinetului Emil Boc instituie prin articolul 2 obligaţii pentru Parlament, încălcând astfel articolul 61 din Constituţia României, potrivit căruia "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării".
"Prin noile prevederi introduse în Legea referendumului, Guvernul intervine în activitatea Parlamentului, impunând obligaţii şi termene pentru îndeplinirea unor sarcini constituţionale ce revin unei puteri a statului, şi încalcă principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat", precizează PNL.
Partidul a arătat în sesizarea formulată că ordonanţa 103 din 2009 încalcă şi alte articole din Constituţie, respectiv articolul 1 alineatul 5, articolul 65 alineatul 2 şi articolul 115, alineatul 6.
Liberalii susţin că, potrivit noilor reglementări, preşedintele capătă puteri asupra Parlamentului, fiind cel care controlează Legislativul, "lucru neacceptabil într-un stat de drept democratic, cu o democraţie constituţională de tip parlamentar".
Mediafax