x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Studii privind alegerile europarlamentare

Studii privind alegerile europarlamentare

28 Mai 2009   •   00:00

Românii se numără printre europenii cărora alegerile pentru Parlamentul European le stârnesc cel mai mult interes, se arată într-un sondaj TNS realizat în toate statele UE.

Studiul a indicat de asemenea că, în ceea ce priveşte criteriul de selecţie a candidaţilor, românii pun accent pe experienţa naţională a acestora, informează Mediafax. Întrebaţi care este posibilitatea de a se prezenta la vot, 43% din europeni au declarat că, în mod categoric, doresc să se prezinte la urne, în timp ce 10% au negat orice posibilitate de a participa la scrutin. Cei mai decişi să ia parte la alegerile care se vor desfăşura în toate statele UE în perioada 4-7 iunie sunt grecii şi irlandezii, 66% din aceştia declarând că sunt categoric hotărâţi să ia parte la vot. Belgienii (64%) şi maltezii (60%) sunt de asemenea decişi să se prezinte la urne în ziua votului.

 

Preferinţele românilor
Cel mai mare număr de persoane "categoric hotărâte" să nu se prezinte la alegerile pentru Parlamentul European sunt în Marea Britanie (16%), Letonia (15%), Bulgaria şi Polonia (14%). În România, rezultatele arată că 30% din cetăţeni sunt "categoric hotărâţi" să se prezinte la urne la europarlamentare, în timp ce 6% se declară absolut hotărâţi să nu ia parte la scrutin.

Pe de altă parte, românii figurează printre europenii cărora alegerile pentru Legislativul European le stârnesc cel mai mult interesul. Astfel, în timp ce, la nivelul UE, 53% din cetăţeni se declară interesaţi, iar 46% dezinteresaţi de scrutinul pentru PE, în România, 64% din cetăţeni sunt interesaţi de alegeri, iar 34% sunt dezinteresaţi. Interesul românilor este devansat de cel al irlandezilor şi al maltezilor, unde 72% din cetăţeni s-au declarat interesaţi de euroalegeri.
Cel mai mare nivel de dezinteres a fost înregistrat în Letonia (75%) şi Cehia (63%), Suedia (58%), Slovacia (57%) şi Lituania (53%).

 

Europenii, preocupaţi de şomaj şi economie
Un alt studiu, de data aceasta realizat de Universitatea din Amsterdam în 21 de state membre ale UE, arată că problemele care îi preocupă pe cetăţenii europeni care vor vota în cadrul alegerilor de la începutul lui iunie sunt şomajul şi economia, informează Radio România Actualităţi (RRA). Centrul pentru Politică şi Comunicare din cadrul Universităţii din Amsterdam a realizat un studiu unic al campaniei pentru alegerile europarlamentare în 21 de state membre; mai exact, o analiză amănunţită pentru 17 şi o monitorizare zilnică, încă în desfăşurare, pentru alte 4.

România nu se află printre ţările monitorizate, motivul fiind unul strict legat de logistică şi costuri, a subliniat directorul centrului, Klaas de Vries, citat de RRA. De Vries susţine că, în actualul context global şi european, mulţi cetăţeni sunt pesimişti în ceea ce priveşte viitorul economiei de pe continent, iar şi mai mulţi sunt dezamăgiţi de performanţele guvernelor naţionale.

×
Subiecte în articol: politic