Preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea a declarat că va cere Parlamentului României să dea o declaraţie comună de respingere a atacului lansat de PPE la adresa Legislativului şi Guvernului.
"Atacul lansat astăzi de PPE la adresa Parlamentului şi Guvernului României este inacceptabil şi ne arată încă odată de ce sunt importante alegerile europene din acest an. O victorie a socialiştilor europeni ar reprezenta o victorie pentru prietenii României. Sunt sigur că românii nu uită de modul în care PPE l-a apărat acum doi ani pe cel a cărui demitere au cerut-o 7,4 milioane dintre cetăţeni. Reamintesc celor din PPE că raportul MCV privind Justiţia din România a constatat evoluţii pozitive la acest capitol şi că procesul de modificare a Constituţiei a implicat consultarea Comisiei de la Veneţia. Voi cere mâine (n.r.-vineri) ca Parlamentul României, ambele Camere ale Parlamentului, să dea o declaraţie comună de respingere a acestui atac nedrept. Sunt sigur că şi preşedintele Senatului va fi de acord cu acest demers", a spus Zgonea.
Preşedinţia Partidului Popular European (PPE) şi-a arătat, azi, printr-un comunicat, preocuparea faţă de tentativele coaliţiei aflate la guvernare în România, formată din PSD şi PNL, de a "dezincrimina corupţia politică în România".
"Tentativa de a face ca preşedintele ţării, senatorii, deputaţii şi avocaţii să nu mai poată fi traşi la răspundere pentru abuz de putere, mită, conflict de interese sau alte infracţiuni legate de corupţie este împotriva principiilor statului de drept", notează comunicatul PPE.
"Aceste schimbări ale Codului Penal sunt un atac direct la adresa statului de drept şi reprezintă o continuare a tentativelor precedente ale PSD şi PNL de a afecta funcţionarea sistemului judiciar în România", se adaugă în textul citat.
PPE solicită Comisiei Europene să monitorizeze acţiunile guvernului şi ale parlamentului României şi să împiedice orice deviere de la statul de drept, în conformitate cu competenţa sa.
"Invităm organizaţiile independente, precum Consiliul Europei şi OSCE, să urmărească cu atenţie compatibilitatea acestor schimbări juridice cu Convenţia privind legea penală în materie de corupţie a Consiliului Europei şi cu alte standarde internaţionale ratificate de România. Cerem guvernului român şi majorităţii parlamentare să se abţină de la orice schimbări în legile privind achiziţiile publice care ar contrazice legislaţia europeană. Cerem Comisiei Europene să se asigure că procedurile de achiziţii publice din toate statele membre sunt conforme cu exigenţele în materie de transparenţă şi eficienţă", se menţionează în comunicat.
De asemenea, preşedinţia PPE cere Partidului Socialiştilor Europeni (PES) şi Alianţei Democraţilor şi Liberalilor pentru Europa (ALDE) să-şi exprime o poziţie publică oficială cu privire la acţiunile partidelor din România care fac parte din aceste grupuri.
"Ne aşteptăm ca partidele care fac parte din PES şi ALDE să apere instituţiile şi principiile europene şi să se abţină de la un comportament eurosceptic", se precizează în comunicat.
"Cerem partidelor aflate la guvernare din România să nu pună în pericol stabilitatea economică a României, obţinută prin eforturi uriaşe ale populaţiei în timpul guvernărilor PDL, de centru-dreapta. Orice încercare de a devia de la reformele economice şi de la stabilitatea fiscală va avea consecinţe negative pentru poporul român", avertizează preşedinţia PPE. Totodată, conducerea PPE se angajează să monitorizeze în continuare cu mare atenţie evoluţiile politice din România şi cere partidelor la guvernare să nu comită abuzuri de putere şi să nu abată România de la calea ei europeană.