O instalație de avertizare în caz de incendiu a salvat un spital, la Călinești, în Argeș. Semn că se poate și în România să fie evitate tragedii. Numai că sistemul costă. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, spune că nu știe să existe o statistică a unităților spitalicești care dețin astfel de instalații.
Era aproape de 6 dimineață într-o vineri când s-a dat alarmă de incendiu la Spitalul de Boli Cronice din Călinești. 42 de pacienți au fost evacuați de 5 oameni. Un medic, două asistente, două infirmiere. A fost evitată o tragedie. Cum a fost posibil pentru cadrele medicale să se miște așa repede? Răspunsul stă într-un panou instalat în sala de tratamente. Spitalul are cea mai modernă instalație de avertizare de incendii din întreg județul. Cheia este la acel panou, pentru că el este conceput să arate exact unde arde: zona, etajul, salonul. Asta înseamnă că, în caz de alarmă, nimeni nu mai bâjbâie ca să afle unde arde.
Pare, poate, incredibil cum la un spital cu o capacitate de 60 de paturi, este posibil să existe așa ceva și la unități mari să nu fie. Explicația este că a fost renovată clădirea, iar când s-a pus problema securității la foc, au zis că dacă fac o treabă, să facă una bună.
Cum funcționează
Iată descrierea tehnică a funcționării instalației de la Călinești, așa cum apare ea în contractul cu cel care s-a ocupat să o instaleze: „În cazul detecției automate a începutului de incendiu, centrala va intra în stare de prealarmare, adică va semnaliza acustic evenimentul prin intermediul unui buzzer amplasat pe panoul frontal, precum și optic, prin afișarea numărului, denumirii și locației detectorului aflat în alarmă prin intermediul panoului de LED-uri și a displayului LCD. Dispozitivul care a intrat în alarmă va semnaliza optic prin intermediul unui LED de culoare roșie. Durata fazei de prealarmare se programează în funcție de existența sau nu a personalului de supraveghere permanentă sau de perioadele zi/noapte”.
Practic, este simplu. Pe panoul de control se aprinde un buton roșu care arată unde este focul, în timp ce incidentul este anunțat și de un sunet care se aude atât în interiorul spitalului cât și afară.
Vor să fie calculat timpul de reacție
Este anchetă acum la Spitalul Călinești. Conducerea vrea să știe ce a provocat supraîncălzirea unui aparat de aer condiționat în Salonul 1 al Secției de Îngrijiri Paleative, locul din care a pornit alarma. Odată cu asta, chiar medicii vor să fie calculat timpul de reacție, să se vadă cât de mult a ajutat că au aflat din timp. Instalația are senzori de detecție a fumului așezați la o distanță de 12 metri și amplasați pe tavan la o înălțime de 2,5 metri. A fost montată în 2019 și a costat 30.043 de lei.
„5 persoane, 5 dimineața. Eu nu îmi imaginez cum au reușit să evacuze pacienții. Ce tărie au avut! Bolnavii noștri, în mare parte, nu se mișcă. În salonul în care s-a declanșat alarma, erau toți imobilizați la pat. Atunci nu te mai gândești la nimic, doar cum să îi scoți să îi salvezi. Toate erau femei, colegele mele care au scos bolnavii. Nu erau nici brancardieri, să zici că ei sunt bărbați și au altă forță. A ajutat enorm instalația pentru că am câștigat timp. Dacă nu o aveam, până vezi unde e fumul, focul, pierzi minute bune. Vrem să calculăm timpul de reacție să le arătăm tuturor. Dacă luăm apelul și până au ajuns pompierii, cred că ne putem da seama, pentru că bolnavii erau evacuați când au sosit forțele de intervenție. Dar în cadrul anchetei vom afla” ne-a spus doctorul Camelia Șerb, managerul Spitalului Călinești.
Când autoritățile nu vor să audă
Instalația de la Călinești nu are doar detectoare de fum, ci și de temperatură mult prea ridicată față de normal. În plus, spitalul mai are două sisteme de urgență. Unul de semnalizare la pat, folosit de pacienți pentru a chema asistentele și un altul de alarmare în baie. Dacă un pacient se simte rău și este în grupul sanitar, are posibilitatea să alarmeze cadrele trăgând de un fir roșu. Sistemele funcționează tot pe bază de panouri prin care un led luminos le arată, în sala de tratamente, de unde s-a dat alarma, salonul și numărul patului.
L-am contactat pe Raed Arafat pentru a-i povesti despre instalația de la Călinești, una care, spun medicii, ar fi putut evita multe tragedii din spitale. Șeful DSU ne-a spus că nu știe să existe măcar o situație a spitalelor din România care au și care nu au o instalație de acest gen. Putem, așadar, doar spera că va citi articolul, va verifica ce am scris și poate va cere astfel de sisteme în toate unitățile spitalicești, ca să nu mai moară pacienți arși, să nu mai fie medici care să cadă victime și nici anchete penale de neglijență în serviciu după fiecare incendiu din spitale.