Schimbările climatice - spun oamenii de știință, de nemaivăzut - spun oamenii de rând. La o primă vedere, pare un lucru care n-ar trebui să fie atât de important. Dar nu e deloc așa. Avioanele au venit aproape goale, iar lipsa turiștilor a dat peste cap toată industria turistică de pe malurile celor două oceane. Foarte puțini vizitatori și la Pacific, și la Atlantic. Hoteluri și restaurante goale de Revelion? Era de neconceput până acum.
Singurele grupuri de turiști au fost cei din capitala San Jose și din localitățile muntoase, însă și ei veniți doar pentru o noapte sau două. Pentru prima oară, am văzut autocare cu turiști indigeni care și-au petrecut Revelionul pe plajă. Bine măcar că în seara de Anul Nou nu a plouat. Au venit pregătiți ca pentru picnic, cu mâncare de acasă, iar la răsăritul soarelui s-au dus la pensiunile din jur. Însă un „răsărit de soare” în spatele norilor.
Temperatura a rămas în jur de 30 de grade Celsius, așa că mulți au dormit în corturi improvizate. Dimineața de Anul Nou mi-a arătat că oamenii se acomodează oricărei situații. Au venit iar valuri de turiști de o zi, care au vrut doar să petreacă ziua de Anul Nou. Nu au avut parte de prea mult soare, dar, slavă Domnului, a fost cald și nu a plouat.
Ca o recompensă, restaurantele de pe plajă s-au întrecut, ca în fiecare an, în jocuri de artificii spectaculoase. Când scriu aceste rânduri, este sfârșitul zilei de 1 ianuarie. Oamenii încă zăbovesc pe plajă. Voluntarii, împreună cu mulți turiști costaricani, adună în tomberoane sticle de plastic și cutii goale de bere, astfel că, pe 2 ianuarie, plaja va fi „farmacie”. Iată cum nevoia îl învață pe om să-i fie bine chiar și atunci când natura nu ține cont de normalitatea impusă de ea însăși, ani la rând. Vom încerca să vă arătăm fotografii, ca să aveți o imagine clară a celor întâmplate.
Dragii mei, ne vedem vinerea viitoare, cu sănătate, în pace și siguranță. Doamne-ajută!