Beni-Mania bucatariei si halvaua copilariei

Sunt intr-un colt nou de Bucuresti pe langa care trecusem de multe ori fara sa stiu, dar pe care acum il caut de parca disparuse cu totul. Stau mai mult cu ochii pe ceas. Orele sunt tarzii. Dar cum programul gazdei mele de azi e ca al oricarui artist, adica singurul lucru sigur e ca nimic nu e sigur, sper ca inca voi mai putea fura ceva timp in favoare mea.

Apas butonul interfonului si mi se deschide aproape imediat. La etajul la care urc, nici un apartament nu e numerotat. Dar in capatul palierului, o usa e intredeschisa, iar chipul zambitor al lui Benone Sinulescu ma intampina in prag.

Ma pofteste sa ma fac comod in living. Asezandu-ma pe canapeaua imbracata in matase, ma simt ca si cum timpul s-ar fi oprit in loc pentru o suta de ani doar de dragul meu. Inchid ochii si respir aerul dulce al unui atat de viu inceput de secol douazeci.

"Iti place aici?", ma readuce in cotidian glasul gazdei mele. "Sotia mea e arhitect. Ea s-a ocupat de toate." Ochii imi fug spre un tablou a carui semnatura nu reusesc sa o descifrez.

"E din copilarie", imi raspunde imediat si pleaca. Pe drum il pufneste rasul. "Si, stai sa-ti spun cum m-am apucat eu de gatit" si se intoarce in cateva clipe, purtand pe palme un platou. "Asta e o surpriza", spune si il asaza pe masa.

"Ai auzit de Halvaua lu’ Benone?", ma intreaba, si un zambet ii incolteste pe buze.

.

.

.

Imi place sa mananc, dar si sa gatesc

"Prima data cand m-am apucat eu sa gatesc a fost de pofta. Eu am crescut la tara si in fiecare zi, impreuna cu prieteni de-ai mei din sat, ma duceam cu oile la pascut. Si intr-o zi, ni s-a facut o pofta nebuna de halva. Asa ca am luat de acasa ce credeam noi ca ne trebuie si ne-a iesit ceva, acolo. Important era ca aveam ceva dulce. Dar n-am putut dovedi toata halvaua. Atunci, mie mi-a venit ideea s-o ingropam. Am umplut groapa cu frunze de brusture, am pus halvaua in mijloc, alte frunze deasupra si am acoperit cu pamant.

A doua zi, abia asteptam sa mancam. Am dezgropat halvaua de parca ar fi fost cine stie ce comoara, dar, cand am dat brusturii la o parte, groapa pe care o facusem era plina de furnici care o mancasera pe toata", incheie Beni si rade cu pofta.

"Cam asa a fost copilaria mea. Apoi am venit in Bucuresti. Scoala Speciala de Muzica, asa cum se numea pe atunci, am urmat-o impreuna cu o generatie de aur. Nu trebuie decat sa spun de Ileana Cotrubas, Gheorghe Zamfir, Ilarion Ionescu-Galati, Eugen Ciceu si iti dai seama ce scoala se facea acolo."

Mie imi cam fug ochii la platoul de pe masa ce-mi sopteste vorbe de festin si intreb, inghitind oarecum in sec, ce planuieste sa gateasca de Sarbatori.

"De Craciun, ca tot romanul, cele traditionale. Problema mea e insa cu Revelionul. Pentru mine este un supliciu si o bucurie. Spun supliciu, pentru ca sunt mereu departe de familie, dar este si o bucurie, pentru ca pot fi alaturi de cei care ma iubesc pe scena, ma aplauda si ma invita sa le fiu alaturi intr-un asemenea moment.

Mereu ii promit sotiei mele ca de Revelion nu mai merg nicaieri, ca am sa stau acasa, si niciodata nu ma crede. Dar tot am facut un pas inainte. De Revelion mergeam in turnee in strainatate, dar de la un timp nu mai accept decat invitatii din tara. Asa ca, usor-usor, cred ca voi ajunge sa-mi tin promisiunea."

Gustam in sfarsit minunea de pe platoul incarcat, iar intre noi se lasa tacerea. As fi vrut sa intreb ceva, dar am sentimentul ca deranjez.

"Eu sunt un gurmand", incepe el parca justificand linistea ce se asternuse. "Imi place sa mananc, dar imi place sa si gatesc. Cand se mai iveste o ocazie, imi face mare placere sa stau prin bucatarie, sa inventez lucruri noi, sa experimentez. Iar cand dau peste ceva care imi place, nu ezit sa cer explicatii.

Odata, eram cu sotia mea la familia Reznic, prietenii nostri din New York, niste oameni absolut speciali. Ne primesc cu bratele deschise si-si sacrifica mereu tot timpul pe care il au ca noi sa ne simtim ca in vacanta. Stefan e roman, iar sotia lui e ecuadoriana. Carmen bineinteles ca a invatat sa gateasca si borsuri, si sarmale, dar a adus cu ea si retete sau ingrediente specifice si a combinat bucataria tarii ei cu bucataria noastra. Si intr-o vizita pe care le-am facut-o impreuna cu sotia mea, ne-au servit ca antreu o salata ecuadoriana cu ton. Nu semiton si nicidecum coma, doar ton", glumeste Benone Sinulescu, pe care il simt acum atat de aproape, incat aproape ca-mi vine sa-i spun Beni, laolalta cu numerosii lui prieteni.

"Salata asta pe care o mancam acum, pe cat e de simplu de facut, pe atat e de delicioasa. Iar frumusetea ei consta in faptul ca, desi e o reteta traditionala din tara sotiei prietenului meu, poate fi facuta si aici, pentru ca nu contine deloc ingrediente exotice. In fond, ton, ceapa si telina gasesti oriunde.

Mie imi place tare mult sa o prepar pentru o masa mai deosebita, cum va fi cea de Craciun. Ne aducem aminte de zilele frumoase petrecute acolo. Ne gandim la ei, si intr-un fel parca suntem impreuna."

Timpul a trecut, iar eu ma indepartez acum cu pasi prea repezi, imi pare, de un loc in care simt ca am lasat ceva din mine. As vrea sa pot inchide ochii si sa respir iarasi aerul dulce al inceputului de secol douazeci…

.

"Multi imi spun sa nu renunt, pentru ca noaptea de Revelion pentru un interpret e cea mai fructuoasa. Dar viata cum e? Eu am invatat ca nicaieri nu-i ca acasa!" Benone Sinulescu "Un copil care nu are macar niste vacante la bunicii de la tara si creste printre prefabricate nu stie ce pierde. Acolo te formezi. Eu in anii aceia am invatat sa fiu om" Benone Sinulescu

.

SALATA ECUADORIANA CU TON

INGREDIENTE: o cutie de ton, o ceapa mica, telina, maioneza, piper, verdeata PREPARARE: Iei o cutie de ton in apa sau in suc propriu, ca daca e in ulei, atunci salata devine prea grasa, o versi intr-un bol si mai maruntesti tonul putin. Adaugi ceapa pe care ai tocat-o marunt, ca sa nu se simta prea tare in salata, si telina taiata in cubulete potrivite, daca e bagheta, sau o dati prin razatoare, daca aveti telina "de-a noastra". Dar trebuie tinut cont ca reteta isi arata originalitatea doar preparata cu tulpina de telina. Dupa aceea, amesteci totul si, dupa ce pui piper dupa gust si adaugi doua linguri de maioneza, amesteci din nou cat mai bine. Apoi asezi totul pe un platou decorat fie cu frunze de salata, fie cu verdeata din belsug. Ca multe salate, si aceasta se consuma rece si, prin urmare, e bine sa o tinem un timp la frigider inainte de a o servi.

.

MA CONSIDER UN PERFECTIONIST

"Vedeta? Ce-i aia? Acolo sus ajungi usor. Atunci esti o vedeta! Cand, peste ani si ani, esti tot acolo, esti deja o personalitate. Vedeta poti deveni si daca esti prins in pat cu cineva cunoscut. Nu e normal! Trebuie sa fii proaspat mereu, sa fii serios, sa muncesti mult si, foarte important, sa fii extrem de punctual. Toate aceste date le ai sau nu, nu pot fi invatate. Fireste, in timp te poti disciplina. Dar e nevoie de munca. Si tocmai de aceea, multi, cum am vazut si sigur cum vom mai vedea, nu rezista. Si apoi mai exista si altceva, care se numeste diletantism. Acesti amatori strica ce au construit altii inaintea lor. Ca sa ma refer doar la muzica: ce au facut trupe ca Ro-Mania, K1, Ora, Etno au demolat altii. Daca cineva ii asculta din intamplare mai intai pe cei din urma, si-a facut deja o parere gresita. Nici nu mai vrea sa stie de cei care au deschis drumul asta la noi. In ultima instanta vorbim aici de folclor. Iar muzica noastra populara e ceea ce suntem! Un artist adevarat nu e niciodata multumit de munca lui. Caruso insusi spunea "o singura data mi-a placut cum am cantat". Si era Caruso!"