x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul La revedere, RX-8!

La revedere, RX-8!

de TopGear    |    22 Aug 2011   •   21:00
La revedere, RX-8!

Pentru ca a cazut victima vanzarilor scazute si unor standarde mai stricte in privinta emisiilor, productia modelului Mazda RX-8 a fost oprita, iar unitatile ramase pe inventar vor fi vandute pana la sfarsitul acestui an. Demisia lui RX-8 era intr-o oarecare masura previzibila, pentru ca Mazda a oprit oferta pentru comercializarea acestui model in Europa inca de anul trecut, din cauza standardelor mai ridicate in privinta emisiilor. In plus, anul trecut, compania a reusit sa livreze doar 1.134 de unitati, ceea ce a insemnat o scadere cu 49% comparativ cu anul 2009. In prima jumatate a anului 2011, scaderea s-a situat in jurul valorii de 21%.RX-8 a fost ...Citeste articolul complet in TopGear

×