x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Grefa de menisc

de Florin Condurateanu    |    07 Iul 2007   •   00:00

Momentul implantării protezei la genunchi trebuie amănat căt mai mult, incercăndu-se terapii de incetinire a procesului de degradare a articulaţiei, adică să se intărzie artroza.

Momentul implantării protezei la genunchi trebuie amănat căt mai mult, incercăndu-se terapii de incetinire a procesului de degradare a articulaţiei, adică să se intărzie artroza. Există două tipuri de artroză: cea esenţială, căreia nu i se găseşte nici o cauză, şi cea produsă de o anumită cauză. Doctor Rodica Marinescu, şeful Departamentului de artroscopie de la Spitalul Colentina, spune că la artroza cu o cauză bine definită se pot aplica terapii de intărziere a ei. Astfel, nu este cazul să se scoată cu grăbire meniscul.

Cănd se rupe meniscul şi se scot peste trei pătrimi din el, riscul de a face artroză este de 70%. Prin folosirea artroscopului şi a metodelor de intervenţie cu acest aparat, meniscurile care nu au suferit rupturi mari pot fi reparate prin coasere sau se pot decupa porţiuni mici din ele, tocmai pentru a le păstra in genunchi. Cănd s-a impus totuşi, datorită rupturii mari, indepărtarea meniscului este bine să se grefeze un alt menisc de la un cadavru. Implantarea grefei de menisc trebuie să se facă mai devreme de cinci ani de la operaţia de scoatere a meniscului. Transplantul de menisc dă rezultate foarte bune.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă