PULSUL MEDICINEI
Virusul B a devenit un fel de bau-bau, sperie si macina sanatatea ficatului nu foarte rapid, dar incapatanat si pe perioada lunga, lovind in fiecare zi in celulele hepatice care mai intai sufera procese de inflamatii, ca mai apoi sa se intareasca, sa devina zone fibroase, un fel de cicatrici care scot zona aceea de ficat din functionare. Explicand infectia cu virus B, prof. dr. Adrian Streinu Cercel mentioneaza ca acest virus a scazut in Romania cu o frecventa de 7,5% - 8%. Oricum inregistrandu-se un important succes, caci raspandirea lui pana acum circa zece ani era de 12%-13%, insa, dupa intrarea in vigoare a vaccinarii tuturor sugarilor, frecventa infectarii cu virus B aproape s-a injumatatit, dupa cum reiese din cifrele de mai sus. Trebuie semnalat ca acest virus B nu moare decat la 120 de grade, asa ca cine crede ca fierberea acelor de seringa sau a acelor de tatuaj distruge virusul B se insala amarnic, pentru ca apa fierbe la 100 de grade si virusul nu moare la o asa fierbinteala. Dintre cei cu virus B, 60% se vindeca fara tratamente specifice. Insa
30%-40% dintre oamenii infectati cu virus B ajung la forme cronicizate de boli de ficat.Citește pe Antena3.ro