Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Scriam în editorialul trecut cum şi-a bătut joc ziua de 23 August de soarta unor români. După ce România în urma zilei de 23 August a întors armele împotriva nemţilor, nu s-au semnat hârtiile de armistiţiu cu ruşii până în început de septembrie, aşa că Armata Română pusese jos armele, iar ruşii au luat prizonieri 170.000 de soldaţi români. Şi pe bună dreptate ne întrebăm dacă ziua de 23 August 1944 este o zi cu fanfară sau o zi cu doliu. Aminteam o tristă bucată din viaţa unui om, Chirurgul Florea Panait, atât de apreciat la Spitalul Fundeni, unde opera până seara. În fiecare an în ziua de 25 august chirurgul Florea Panait, "Bădia", cum îl alintau ceilalţi medici, se grăbea să ajungă acasă. "Vreau ca la trei fără un sfert să fiu acasă, fiindcă la 25 august 1944, la trei fără un sfert, m-au luat prizonier ruşii şi am stat ani în Siberia". În toţi aceşti ani de prizonierat, doctorul Florea Panait a supravieţuit gândindu-se cum e să fie la el acasă la ora trei fără un sfert. S-a întors după ani de prizonierat bolnav de astm şi cu chiu, cu vai şi-a găsit un loc de doctor la un dispensar din Valea Jiului. N-avea casă şi şi-a făcut un bordei în curtea dispensarului asemănător cu bordeiul din prizonierat.
Dar nu este singurul român care a pătimit în urma "glorioasei zile de 23 August 1944". Nu mai vorbim despre un popor întreg care a suferit în menghina comunismului în urma bulucirii ruşilor în România. Vă aducem la cunoştinţă destine individuale izbite de ziua de 23 August 1944. Profesorul dr Constantin Găucan este unul din renumiţii medici stomatologi ai ţării, cu zeci de brevete internaţionale. Tatăl i-a murit după ce luptase ca voluntar la Mărăşeşti-Oituz. A muncit în paralel cu Facultatea de Medicină pentru a se întreţine pe el şi pe fratele lui la rându-i student medicinist. Celebru medic stomatolog, şef de clinică, a fost două legislaturi senator în Parlamentul României, iar în casa bătrânească din Vălenii de Munte a înfiinţat Fundaţia "Nicolae Iorga", unde vara se ţin sesiuni de conferinţe ale istoricilor fără angajament politic şi unde sunt promovate tinere talente în cenacluri literare. Dar iată ce ne-a povestit prof. dr Constantin Găucan. "Am fost chemat să mi se preschimbe livretul militar. La comisariat un plutonier bătrân m-a întrebat dacă nu sunt rudă cu un oarecare Costică Găucan. I-am răspuns că e unchiul meu. S-a lovit peste frunte cu palma, plutonierul bătrân şi mi-a răspuns că n-a văzut fraier mai mare decât unchiul meu. M-am mirat, fiindcă în unele ziare citisem că unchiul meu era erou în războiul mondial după întoarcerea armelor împotriva nemţilor. A ţâţâţit din buze plutonierul bătrân povestindu-mi ce s-a întâmplat în ziua de 24 august 1944. Plutonierul-major Costică Găucan a primit ordin ca împreună cu plutonul lui să împiedice o coloană de nemţi ce părăsea Bucureştiul prin Vălenii de Munte spre Braşov. În panta de lângă Mănăstirea Zamfira i-au pândit pe nemţi. Când a apărut coloana nemţilor, stupoare, erau multe tancuri blindate, camioane pline de soldaţi. Plutonierul bătrân istoriseşte că toţi soldaţii români au fugit în porumbiş. Numai plutonierul-major Costică Găucan a rămas în vârful pantei, trăgând cu gloanţe împotriva tancurilor şi blindatelor nemţeşti. A dat din mână plutonierul bătrân, reafirmând că mare fraier a fost conştiinciosul Costică Găucan, pe care l-au făcut ţăndări nemţii cu tunurile". L-au buşit evenimentele din 23 August 1944 şi pe bunicul actualului chirurg Teodor Potecă, de la Spitalul Colentina. Tatăl mamei lui, Matei Petre, făcea parte din garda regală de la Palatul din Sinaia. La 23 August Regele Mihai le-a spus membrilor gărzii lui să plece acasă. Tânărul Matei Petre a ajuns în gara Ploieşti unde îl aştepta tatăl lui. Văzându-l cât un munte de bărbat, ruşii l-au aruncat în nişte vagoane pentru animale cu destinaţia Siberia.
A profitat tânărul descurcăreţ Matei Petre de o neatenţie a ruşilor şi a sărit din vagon, fugind de santinelele bolşevice. Au tras cu puşca după el, dar a evadat chiar cu preţul de a-şi rupe genunchiul căzând pe liniile depoului din Ploieşti.
Este 23 August o zi cu fanfară sau cu doliu?
