Să operezi dimineaţa şi apoi să fii tu pacient, şi iar, şi iar...

Poate curge sânge dintr-un munte? Da, dacă muntele este un munte de om. Este vorba de profesorul de chirurgie Sorin Simion, şeful clinicii de chirurgie generală de la Spitalul Colentina.

Când îl vezi intrând pe uşă pe profesorul de chirurgie, eşti tentat să spui că uşa nu este numărul lui. Cu statura lui de luptător local kombat umple până la ţâţâni uşile. Ei bine, omul acesta care operează de dimineaţă până seara, care salvează vieţi, s-a trezit în plină hemoragie digestivă. Şi nu o hemoragie, ci vreo trei. Pur şi simplu curgea sânge din stomacul lui. Nu avusese ulcer, dar stresul îi deschisese robinetul sângelui în stomac. Muntele de om, chirurgul cât bradul avea hemoglobina prăbuşită la 5 în loc de 12. Sângele lui aproape nu mai era roşu. S-a internat în stare gravă chiar în clinica unde e şef. Şi învăţăceii lui, cei care au deprins arta chirurgiei de la magistrul lor Sorin Simion, au reuşit să-i repare cu endoscopul vasele care sângerau. Profesorul de chirurgie Sorin Simion a avut răbdare să stea în pat doar trei zile. Şi apoi a profitat că era internat într-o rezervă de lângă sala de operaţii. Aşa că, atunci când a simţit cât de cât că-l ţin genunchii a intrat în sala de chirurgie şi a operat iarăşi. Într-o zi un cancer de colon, în altă zi a salvat un stomac, a treia zi a intervenit pe un pancreas bolnav. "Trebuia să operez măcar o dată pe zi ca să nu-mi pierd antrenamentul mâinilor şi să nu mi se tocească starea de mobilizare de care are atâta nevoie un chirurg când în câteva secunde trebuie să ia de unul singur o decizie curajoasă care are drept miză ori viaţa ori moartea." Aşa că, după ce opera şi salva oameni de la suferinţă, profesorul Sorin Simion se întorcea în rezerva lui unde devenea pacient căruia i se mai montau şi lui perfuzii. Nici nu se putea să se lipească de sufletistul şi dăruitul chirurg Sorin Simion altceva decât izbânda. Acum hemoglobina din sânge i-a urcat iar la 12, este sigur pe picioare şi a trecut iarăşi la ritmul de trei-patru operaţii pe care le execută în cursul a 24 de ore.

Continui să susţin că profesia de medic, oricum ar fi, conţine în ea sămânţă de eroism. Pentru că în această meserie de doctor nu se admit gafe fiindcă nu ai stricat o roată dinţată pe care o arunci la coş, ci ai stricat un destin, uneori definitiv. Şi să nu uităm că atunci când nouă oamenilor obişnuiţi ne e cel mai greu, când ne doare, când ne curge sânge, când ne-a crescut nebuneşte o bucată de carne - ce-şi zice tumoră, când nu ştim care e răspunsul privind trecerea noastră prin ziua de mâine, ei bine atunci când ne clătinăm ciocănim la uşa medicului. Şi acolo găsim un om care învaţă toată viaţa, care stă îngropat în tomuri groase cât trei cărămizi, care face de gardă câte 32 de ore, şi care nu-şi poate permite de rebuteze tratamentul. Şi atunci când nedreptăţind, generalizând erorile sau lehamitea unor medici care mai există ca în orice breaslă, să nu aruncăm gânduri urâte peste tot corpul medical. Şi să ne întrebăm: dacă noi am fi în pielea medicilor ne-ar conveni ca suferinţa să fie sarcina noastră de serviciu? Ne-ar conveni ca venind la slujbă 8-10 ore să avem de luptat numai cu suferinţa, geamătul şi chinul unor oameni?