Tinerii care doresc anul acesta să cumpere apartamentele ANL în care locuiesc vor fi nevoiţi să scoată mai mulţi bani din buzunar decât anul trecut, deoarece preţul pe metru pătrat a fost majorat.
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, condus de Elena Udrea, a stabilit ca valoarea de înlocuire pe metru pătrat, pentru anul 2011, în vederea vânzării locuinţelor pentru tineri să fie de 448 de euro pe metru pătrat, inclusiv TVA, potrivit Ordinului nr. 906, publicat în Monitorul Oficial nr. 182. Suma este mai mare decât cea de anul trecut cu 41 de euro, reprezentând principalul criteriu după care se stabileşte preţul de vânzare al apartamentelor către tineri.
Pentru anul 2011, valoarea de înlocuire va fi de 448 euro/mp cu TVA inclus, valoare care va fi înmulţită cu suprafaţa utilă a apartamentului, ulterior scăzându-se amortismentele. Un apartament de două camere cu 90 mp ajunge la suma de 40.300 euro, iar prin scăderea amortismentelor, care se ridică la circa 3.000-4.000 euro, preţul apartamentului ajunge la circa 36.000 euro. În urma vânzării de apartamente ANL, primăria beneficiază doar de un comision de 1%.