x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi Prioritatea nr. 1 a infrastructurii, copleșită de erori

Prioritatea nr. 1 a infrastructurii, copleșită de erori

de Diana Scarlat    |    12 Ian 2017   •   19:20
Prioritatea nr. 1 a infrastructurii, copleșită de erori
Sursa foto: Piergiov/Getty Images/iStockphoto

Prioritatea absolută a investițiilor este în continuare Autostrada Sibiu-Pitești, însă specialiștii în construcții spun că lucrările sunt deja compromise, din cauza imposturii celor care au scris de la început caietele de sarcini și a celor care au mințit, de la nivel înalt. În aceeași situație dezastruoasă s-ar afla toate proiectele gestionate de fostul CNADNR, actualmente CNAIR, însă autoritățile nu au recunoscut că au greșit.

Pentru Studiile de Fezabilitate (SF) la Autostrada Sibiu-Pitești s-a lucrat aproape un an, fără ca traseul să fie stabilit, astfel încât nici măcar astăzi nu se știe pe unde va trece această autostradă. În lipsa traseului aprobat, nu se pot face nici forările necesare, nici evaluările, iar lucrările sunt, practic, blocate. „Pentru traseul Sibiu-Pitești, fostul ministru a declarat că se vor începe lucrările pe un traseu neaprobat, la care trebuie să se mai lucreze foarte mult. Ministrul n-a mai așteptat studiile și a declarat că sunt finalizate”, explică Nicolae Boțu, profesor la Universitatea de Construcții de la Iași. Expertul spune că declarațiile fostului ministru tehnocrat, Sorin Bușe, dar și ale fostului şef al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR, fostul CNADNR), Cătălin Homor, au fost date în campania electorală, pentru a atrage voturi, dar sunt foarte departe de realitate, ceea ce deja se poate observa, în blocajele existente. „Eram siguri că se vor bloca după alegeri toate lucrările scoase la licitație în luna decembrie, pentru că se știa că nu sunt bani pentru execuție. Fondurile europene sunt blocate, dar nici nu s-au stabilit ca urgențe multe dintre aceste trasee. Lucrări noi nu cred că vor fi anul acesta, nici măcar pe Sibiu-Pitești. Acolo s-ar putea scoate la licitație proiectarea și execuția pentru capete, adică tronsoanele 1 și 5. Pe tronsoanele 2, 3 și 4 nu se vor putea termina SF-urile în condițiile financiare actuale, în zona de munte. Trebuie făcută o rectificare sau chiar o refacere a licitațiilor pentru SF-uri, fiind nevoie de cel puțin 3 milioane de euro în plus și cel puțin 7-8 luni de lucru în plus, pentru că este o zonă foarte grea”, mai spune expertul.

Lipsa specialiștilor în minister

Atât pentru studiile de fezabilitate, cât și pentru proiectare și execuție, ar trebui să fie reverificate caietele de sarcini, explică cei care lucrează efectiv în acest domeniu. Problema caietelor de sarcini scrise de necunoscători este veche, iar din cauza acestor cerințe care nu au luat în calcul detalii foarte importante și foarte costisitoare s-a întârziat cu ani de zile finalizarea tronsoanelor de autostradă și s-au făcut rectificări bugetare care au crescut de peste cinci ori prețurile inițiale ale proiectelor. Exact același lucru se întâmplă și astăzi, în cazul Autostrăzii Sibiu-Pitești, dar încă nu s-a stabilit dacă acele calcule greșite vor fi refăcute și nici de către cine. „Caietul de sarcini a fost greșit întocmit de la început, ceea ce înseamnă bani în plus. Cei care le-au întocmit nici măcar nu vor să recunoască faptul că au greșit, uitând să treacă în caietele de sarcini materiale de sute de mii de euro. La viaducte, de exemplu, trebuie să faci foraje până la 35 de metri, dar se plătește până la maximum 25 de metri. Sunt materiale care costă sute de mii de euro și nu au fost bugetate. Sunt multe lucruri care denotă faptul că cei care au lucrat la caietele de sarcini nu cunosc problemele în realitate”, mai spune Boțu.

Minciuni de la conducerea ministerului

Mai grav este faptul că fostul ministru a mințit în privința traseului Autostrăzii Sibiu-Pitești, care nici până astăzi nu este stabilit, astfel încât să se poată face măcar studiul de fezabilitate, înainte de proiectare și execuție. Asta în condițiile în care un SF durează circa un an și șapte luni. Sorin Buşe anunţa, la jumătatea lunii noiembrie 2016, că traseul final pentru Autostrada Sibiu-Piteşti a fost avizat, autorităţile optând pentru prima variantă, care trece prin Curtea de Argeş, apoi prin Văleni şi iese în judeţul Vâlcea, în localitatea Racoviţa. Însă inginerii firmei Jaspers, care execută lucrările, au semnalat o problemă gravă, anume că soluţia CNAIR ignoră detalii importante. Astfel, la kilometrul 54, pe acest traseu, nu se găsește o rezolvare pentru intersecţia cu Drumul Naţional 7D (DN7D), care face legătura între Curtea de Argeş şi comuna Căineni, din judeţul Vâlcea. Reprezentanţii CNAIR susţin în continuare că soluţia a fost deja luată în considerare, iar ea constă ”într-un realiniament al DN7D, inclusiv un nou pasaj superior care traversează autostrada prin intermediul structurii principale. Planul respectiv a fost actualizat şi va fi prezentat în cadrul revizuirii raportului actualizat”, conform declarațiilor lui Cătălin Homor. Constructorii spun că, de fapt, soluția nu există. Mai sunt și alte probleme pe acest traseu, care nu vor avea soluționări imediate. „Sunt multe zone cu păduri, unde trebuie să se facă defrișări importante, altele au culturi agricole, care n-au fost luate în considerare de la început”, mai spune Nicolae Boțu.

 

"Sibiu-Pitești s-a împărțit în cinci tronsoane și s-a lucrat la studiile de fezabilitate, deși traseul nu era stabilit, ceea ce este absurd. Nici măcar acum nu este stabilit. Apoi l-au pus pe Homor să spună că sunt finalizate studiile de fezabilitate pentru capete, adică tronsoanele 1 și 5, deși este fals. Mai sunt sute de foraje de făcut. Datele oficiale care au fost date publicității sunt eronate" - Nicolae Boțu, profesor la Universitatea de Construcții de la Iași

 

Surse din domeniul construcțiilor spun că lucrările firmei Jaspers pentru Autostrada Sibiu-Pitești au fost suspendate pentru trei luni, pentru că s-au predat materiale foarte proaste și mai este foarte mult de lucru pentru a se reface studiile.

CNAIR a scos la licitație în luna decembrie șase studii de fezabilitate, pentru patru tronsoane între Pașcani și Ploiești, o centură a Bucureștiului și un tronson Pitești-Craiova. Proiectele au fost blocate după alegeri.

×