x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Aurul, la un nou maxim istoric

Aurul, la un nou maxim istoric

06 Sep 2011   •   07:40

Pretul aurului a crescut la un nou maxim istoric, din cauza temerilor ca actuala criza a datoriilor de stat din zona euro se agraveaza si ar putea declansa o noua criza bancara, transmite Reuters.

Pretul aurului a depasit 1.920 dolari pe uncie, stabilind un nou record istoric, iar randamentul obligatiunilor guvernamentale japoneze cu maturitatea la zece ani, considerate active sigure pe timp de criza, a coborat sub 1%.

Indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a inchis in scadere cu 2,2%, iar indicele MSCI Asia Pacific al burselor asiatice din afara Japoniei a pierdut 1,7%.

Moneda euro a coborat la minimul ultimelor sapte saptamani fata de dolar, la un curs de 1,4055 dolari/euro.

Preturile tranzactiilor futures cu actiuni europene sunt in scadere cu 1,3% si anunta un debut negativ pe cele trei mari piete de la Londra, Frankfurt si Paris.

Indicii futures pe bursa de la New York arata scaderi de 2,7%, anuntand o sedinta de pierderi masive pe Wall Street.

Bursa de la New York a fost inchisa luni cu ocazia unei sarbatori legale, in timp ce marile piete din Europa si Asia au scazut puternic.

Bursele europene au cazut cu 4% luni, iar actiunile bancare au ajuns la cele mai reduse niveluri din ultimii doi ani.

Ministrul Finantelor din Singapore a declarat astazi intr-o conferinta ca economia globala are sanse mari sa intre in recesiune, posibilitatea evitarii acestui scenariu fiind acum mai redusa, iar economiile din Statele Unite si Europa sunt in stagnare.


×