În conturile agricultorilor români va intra jumătate din sprijinul pe suprafaţă acordat de CE, în valoare de 119,66 euro pe hectar
A început plata avansului din plăţile europene pe suprafaţă.
Fermierii primesc în avans 50% din plăţile europene pe suprafaţă, efortul financiar ridicându-se la 500 de milioane de euro. "Aşa cum prevede decizia Comisiei Europene, luată la solicitarea Românei, din 16 octombrie putem începe plata în avans a sprijinului pe suprafaţă. Este vorba de jumătate din suma acordată de Comisia Europeană în acest an, de 119,66 euro pe hectar, care se va regăsi în conturile fermierilor. Vom face un efort bugetar şi avem promisiunea de la Ministerul de Finanţe că va asigura aceste sume, cuantumul total fiind de 500 de milioane de euro”, a declarat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Avansul pe suprafaţă se va plăti până în data de 31 octombrie 2012. Mai mult, Constantin a precizat că după rectificare bugetară de la sfârşitul lunii octombrie MADR va primi 100 de milioane de euro, bani care vor fi folosiţi pentru ajutorul de minimis şi pentru sprijinul complementar pe suprafaţă din bugetul naţional. "Pe 31 octombrie bugetul MADR va cunoaşte o creştere de 100 de milioane de euro. O parte din bani va merge către ajutorul de minimis, care se va plăti începând cu 1 noiembrie, iar o parte pentru sprijinul suplimentar pe suprafaţă. Vrem să îndeplinim o promisiune pe care am făcut-o fermierilor, respectiv acordarea sprijinului maxim în 2012 pe care îl permite Uniunea Europeană”, a adăugat ministrul Agriculturii. Sprijinul maxim pe care îl va putea primi un fermier pe suprafaţă în 2012 este 158 de euro/ha, respectiv 119 euro de la UE şi restul de la bugetul de stat.
În ceea ce priveşte culturile agricole însămânţate în toamnă, oficialul de la Agricultură nu este foarte optimist. "Este devreme să facem previziuni în privinţa culturilor agricole însămânţate în această toamnă, dar pregătim toate măsurile pentru limitarea efectelor secetei, în special asupra rapiţei şi în zona grâului. Din păcate, lucrurile nu arată foarte bine pentru că nu există acele cantităţi de precipitaţii pe care ni le doream”, a spus Constantin.
Seceta a scumpit furajele
Pe de altă parte, şi crescătorii de animale au de suferit din cauza secetei care a scumpit semnificativ furajele, din acest motiv fiind decisă majorarea cu 20% a sprijinului financiar acordat din bugetul naţional. "Ajutoarele de stat acordate în acest an crescătorilor de animale au fost majorate cu 20% tocmai pentru a-i ajuta pe fermierii care se confruntă cu probleme. Ştim că baza furajeră s-a scumpit foarte mult şi există şi anumite restricţii pentru a merge pe piaţa externă cu produse animaliere. Pe de o parte facem tot posibilul de a-i sprijini financiar pe producătorii afectaţi de secetă, iar pe de altă parte pentru a deschide noi pieţe de export”, a adăugat şeful MADR. În 2012, crescătorii de bovine vor primi 500 de lei pe cap de animal, suma totală acordată de MADR fiind de 793,52 milioane lei. La ovine, crescătorii vor primi plafonul maxim negociat cu CE, respectiv 40,9 lei/animal, iar valoarea totală alocată se ridică la 350,88 milioane lei.
ADS va aviza achiziţia terenurilor de către străini
Statul va lua unele măsuri, anul viitor, pentru a limita cumpărările de teren de către străini, după liberalizarea pieţei, la 1 ianuarie 2014, a declarat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii. În acest sens, Constantin a adăugat că în 2013 va fi pregătită o agenţie, cel mai probabil Agenţia Domeniilor Statului, pentru a fi "un fel jucător pe piaţa funciară" şi care să dea aviz persoanelor fizice străine interesate de achiziţia de terenuri în România, după modelul altor state membre. Unele state membre, a spus ministrul, au impus o limită de suprafaţă la cumpărarea terenurilor de către persoanele fizice, iar alte state au condiţionat acest lucru de existenţa experienţei în domeniul agricol în statul respectiv. "Nu trebuie să uităm că şi în agricultură avem nevoie totuşi de investitori. De aceea cred că trebuie să creăm şi un mediu propice pentru ca aceşti investitori să vină şi să investească în România. Condiţia este ca taxele şi impozitele să fie plătite în România, iar profitul să nu fie externalizat", a arătat Constantin. Potrivit datelor MADR, suprafaţa agricolă deţinută de străini în România la finele lui 2011 se ridica la peste 700.000 de hectare, reprezentând 8,5% din suprafaţa arabilă a României.