x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Decizii ciudate în dosarul evaziunii de la Murfatlar

Decizii ciudate în dosarul evaziunii de la Murfatlar

de Cristian Anton    |    14 Dec 2017   •   12:10
Decizii ciudate în dosarul evaziunii de la Murfatlar
Sursa foto: CRISTIAN NISTOR

Dosarul evaziunii de 600 de milioane de lei de la Murfatlar se mişcă anevoios şi pare a se împiedica de chestiuni mai degrabă periferice. Astfel, un fost secretar de stat de la Ministerul Finanţelor a scăpat de sechestru asigurător, în timp ce instanţa a păstrat aceeaşi măsură în cazul altor patru funcţionari ANAF. Dosarul deschis de DNA în 2014 vizează unul dintre cele mai răsunătoare cazuri de evaziune fiscală din ultimul timp, clădit în jurul afacerilor Murfatlar, legendarul producător de vinuri românesc.

Curtea de Apel Bucureşti a dispus pe 01.11.2017 desfiinţarea ordonanţei procurorului de pe 16.10.2017 de instituire a sechestrului asigurător asupra averii inculpatului Mariana Vizoli. Fost secretar de stat în Ministerul Finanţelor, Marian Vizoli este acuzată de DNA pentru complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, alături de alţi patru funcţionari publici. Procurorii susţin că aceştia ar fi autorizat ilegal antrepozitele fiscale ale firmelor din grupul Murfatlar- Euroavipo.

600 de milioane de lei este prejudiciul creat de grupul Murfatlar

Judecătorul Curţii de Apel a considerat că DNA nu a putut proba vinovăţia fostului secretar de stat, motiv pentru care sechestrul asigurător asupra averii acestuia nu-şi mai avea rostul. În cele trei cereri anterioare, instanţa a respins contestaţia Marianei Vizoli. Interesant este faptul că indiciile de vinovăţie au fost însă suficient de puternice în cazul celorlaţi patru oficiali ANAF, asupra cărora s-au păstrat măsurile asigurătorii.

Măsuri asigurătorii păstrate

Astfel, pe 12.12.2017, aceeaşi instanţă a respins, definitiv, ca nefondată, contestaţia inculpatului Daniel Diaconescu cu privire la măsurile asigurătorii dispuse de DNA. O decizie identică a fost luată şi pe 01.11.2016, când inculpatul a contestat controlul judiciar. Daniel Diaconescu era vicepreşedinte ANAF, coordonator al Antifraudei Fiscale. Măsurile asigurătorii luate de DNA au fost păstrate de Curtea de Apel şi pentru ceilalţi funcţionari ANAF, arestaţi la domiciliu în octombrie 2016: Cristian George Lascu, Irina Tănase şi Ioana Toma.  

Capii afacerii, ignoraţi de DNA

Curtea de Apel Bucureşti a decis, în octombrie 2016, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui George Ivănescu, unul dintre patronii Murfatlar. În aceeaşi cauză au mai fost arestaţi Constantin Cîrciumaru, Cătălin Bucura, Gheorghe Zlotea, Cătălin Vasilescu, Cosmin Popescu şi Sorin Săvoiu, iar pentru alţi trei inculpaţi - Cristian George Lascu, Irina Tănase şi Ioana Toma (funcţionari ANAF) s-a dispus plasarea în arest la domiciliu. Pentru Mariana Vizoli şi Daniel Diaconescu s-a dispus măsura controlului judiciar. Principalii acţionari ai grupului Murfatlar, fraţii Ion Şerban şi Emanuel Corneliu Dobronăuţeanu, nu s-au aflat nici un moment pe lista celor pe care DNA i-a considerat responsabili de evaziunea de 600 de milioane lei.

O armată ANAF

Mecanismul evazionist din dosarul Murfatlar este unul de manual. Grupul acţiona prin intermediul câtorva zeci de firme, toate intrate în insolvenţă aproape concomitent în 2012.

Oana Management SRL, una din firmele cheie ale afacerii Murfatlar, este cel mai mare datornic la bugetul de stat din România, cu 550 de milioane de euro

ANAF a mobilizat o armată de aproape 200 de inspectori pentru a verifica activitatea Murfatlar din perioada 2010- 2014, rezultatele verificărilor fiind înaintate apoi către DNA. Cele mai importante trei companii din grup (Murfatlar România SA, Euroavipo SA şi Oana Management SRL) aveau la acea vreme datorii totale de peste 1,2 miliarde de euro.  

 

×
Subiecte în articol: dosarul murfatlar