Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În scandalul iscat de dublu standard al alimentelor importate din UE, autorităţile de la Bucureşti par a se fi spălat pe mâini. Au fuşărit o anchetă, derulată mai mult la presiunea opiniei publice, după care ne-au comunicat monosilabic că totul este în regulă. S-au găsit câteva neconcordanţe între produse, dar respectivele produse nu reprezintă un pericol pentru populaţie. Numele producătorilor a fost trecute sub tăcere din raţiuni cu o explicaţie obscură, în condiţiile în care alte ţări le-au făcut publice. La fel a fost evitat şi subiectul fraudei alimentare.
Din cele 29 de produse analizate de autorităţile române, s-au identificat unele diferenţe din punct de vedere al conţinutului de grăsimi şi proteine la nouă produse, ne-a comunicat ministrul Agriculturii, Petre Daea. Mai mult, spunea domnia sa, „nu avem o normă comună din care noi să extragem ca definiţie ce înseamnă dublu standard, cum se urmăreşte, cum se determină, care sunt instrumentele prin care noi putem regla acest dublu standard, dacă el există”. De unde înţelegem că teoria relativităţii a lui Einstein capătă noi valenţe în accepţiunea ministrului Agriculturii.
Definiţie cu subiect şi predicat
Modificarea calităţii produselor alimentare este o acţiune asociată fraudei alimentare, un fenomen greu de stăpânit în România. Ea este definită în lucrarea „Fraudele alimentare – practici, legislaţie, standarde şi audit”, publicată sub semnătura Corneliei Şulea, auditor şef pentru sisteme de management la SRAC CERT, ca „substituţie frauduloasă şi intenţionată, diluţie sau adăugare în produse sau materii prime, sau prezentarea fraudă a produselor sau materialelor, în scopul unor câştiguri financiare, prin creşterea valorii aparente a produsului sau reducerea costurilor de producţie”. Adică exact cam ceea ce se întâmplă la noi, dar autorităţile au evitat să asocieze modificarea calităţii cu frauda alimentară.
Practici asociate fraudei
Lucrarea aduce depline clarificări în ceea ce priveşte practicile incorecte la care apelează producătorii din această industrie.
-Acţiunea de înlocuire a unor ingrediente, lucru descoperit şi în produsele importate la noi, se încadrează la fraudă alimentară sub denumirea de „substituire”. Aici sunt incluse, printre altele, diluarea mierii de albine cu sirop de zahăr, adăugarea de melamină în laptele praf, ouă sau produse de soia, adăugarea în cafeaua măcinată sau instant de cicoare, zahăr ars etc.;
-Ascunderea calităţii scăzute a unui produs sau a unui ingredient alimentar se numeşte ştiinţific „disimulare”. Lucrarea identifică aici, printre altele, nemenţionarea sau menţionarea incorectă a originii unui ingredient;
-Etichetarea incorectă face parte tot din categoria fraudelor alimentare. Aici pot fi incluse comercializarea pâinii negre fabricată din făină albă cu coloranţi – un lucru des practicat la noi –, folosirea fără drept a unor logouri de calitate, falsificarea şi comercializare alimentelor după data de expirare a acestora etc.;
Lipsa standardelor naţionale, o eroare
Piaţa alimentară românească nu duce lipsă de falsuri, mai ales că acest lucru este foarte uşor de realizat de către producătorii interni, în condiţiile în care România a renunţat în urmă cu mulţi ani la standardele naţionale de calitate, inventând standardele de firmă, la presiunea diverselor grupuri de interese din industria alimentară.
Reţeta unui produs tradiţional, cum ar fi salamul de vară, de exemplu, nu mai are o reţetă standard. Fiecare îşi face propria reţetă, dar foloseşte aceeaşi denumire, inducând astfel consumatorul în eroare.
Şi în acest caz vorbim tot de frauda alimentară.
Neconcordanţe descoperite pe piaţă
-Parizer de porc: valoarea declarată de către producător pe etichetă era de 279 kcal/100 de grame, în schimb valoarea obținută în România se situa la 259,09 kcal/100 g, iar cea pentru Uniunea Europeană, la 274,32 kcal/100 g;
-Baconului cuburi: valoarea declarată pe etichetă era de 233 kcal/100 g, în timp ce valoarea din România ajungea la 278,55 kcal/100 g, iar cea pentru UE, la 192,14 kcal/100 g;
-Cârnaţi pentru grătar: valoarea declarată pe etichetă era de 280kcal/100 g, în timp ce valoarea din România ajungea la 254,61kcal/100 g, iar cea pentru UE, la 282,46 kcal/100 g;
-Pateu: valoarea declarată pe etichetă era de 238 kcal/100 g, în timp ce valoarea din România ajungea la 259,998 kcal/100 g, iar cea pentru UE, la 273,54 kcal/100 g;
-Şuncă de porc: valoarea declarată pe etichetă era de 222 kcal/100 g, în timp ce valoarea din România ajungea la 304,38 kcal/100 g, iar cea pentru UE, la 230,36 kcal/100 g;
Lista produselor neconforme este însă mult mai lungă, dar nu a fost încă descoperită de autorităţile de la Bucureşti. Mai putem vorbi despre piaţa sucurilor, a produselor făinoase, a parfumurilor etc. Diferenţele dintre produsele comercializate la noi şi cele sub aceeaşi siglă din UE sunt descoperite în urma analizelor comandate de diverse ONG-uri.
Companiile alimentare îşi apără practicile, susținând că piețele au gusturi diferite, că ingredientele sunt specificate cu acuratețe, iar consumatorii din est sunt mai săraci decât cei din vest
