Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Europa vrea egalitate doar în acte: României i se cer condiţii pe care statele mari din Occident nu le respectă. La şase ani de la aderarea ţării noastre la Uniunea Europeană (UE), aceasta se transformă tot mai mult într-o frână la adresa dezvoltării, pe măsură ce birocraţii de la Bruxelles impun condiţii dure în numele “pieţei unice”, însă când e vorba despre decizia de pe urma cărora România ar beneficia, se caută nod în papură.
De la liberalizarea preţurilor la electricitate şi gaze şi capitalizarea CEC până la ajutorul de stat acordat Oltchim sau legislaţia care ar proteja clienţii băncilor de abuzurile acestora, Europa a închis ochii atunci când statele vestice au acţionat similar, dar s-a zbârlit la autorităţile de la Bucureşti atunci când aceasta dorea să implementeze modele asemănătoare.
Privatizarea companiilor profitabile
În ultimii doi ani, aproape la fiecare vizită a delegaţiei Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Comisiei Europene (CE), reprezentanţii acestor instituţii au cerut privatizarea ultimelor trei distribuţii de energie rămase în proprietatea statului prin Electrica. Această cerinţă nu a fost niciodată explicată şi este cu atât mai ciudată, cu cât cele trei companii au fost tot timpul profitabile şi au derulat investiţii cot la cot cu distribuţiile privatizate. Privatizarea a rămas inclusă şi în ultima scrisoare de intenţie semnată zilele trecute, termenul fiind luna noiembrie a acestui an. Or, Italia, stat cu datorii publice şi deficite mai mari decât România, nu a fost forţată să îşi vândă acţiunile de la companiile de utilităţi, precum Enel sau Eni, deşi a fost ajutată constant de Banca Centrală Europeană (BCE). În Spania s-a demarat privatizarea parţială a loteriei, însă în 2011 aceasta a fost stopată din cauza condiţiilor de piaţă. Spania dorea să adune 7 miliarde de euro din vânzarea a 30% din acţiuni, însă procesul a fost blocat.
La ultima vizită, experţii FMI au pus pe listă şi Complexul Energetic Oltenia – un gigant cu venituri anuale de 800 de milioane de euro, 20.000 de angajaţi şi care are practic monopol pe extragerea de lignit. Format din fuziunea complexurilor Turceni, Rovinari şi Craiova cu Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO), acesta este cel mai mare producător de energie din ţară, cu o cotă de 30%. Mai mult, compania a raportat un profit brut de 40 de milioane de euro. În final, după o rundă suplimentară de negocieri, Complexul Oltenia a fost scos de pe listă, rămânând doar cu listarea a 15%.
Liberalizare pentru profit
Liberalizarea preţurilor la electricitate şi gaze naturale reprezintă un alt exemplu. După ce în anii 2007-2008 Comisia Europeană transmitea că liberalizarea nu este neapărat necesară atât timp cât acestea nu sunt vândute sub costurile de producţie, anul trecut, FMI şi CE au impus liberalizarea în acordul cu ţara noastră. În vara anului trecut, Erik de Vrijer, şeful misiunii FMI în România, a motivat că e nevoie de liberalizare pentru ca societăţile de stat să facă mai mult profit, astfel încât statul să realizeze mai multe investiţii în infrastuctură din dividendele încasate. La această vizită, oficialul a motivat că e nevoie de liberalizare pentru ca grupurile private din energie să facă profit mai mare, pentru că astfel o să facă investiţii mai mari. Faptul că statul francez controlează Electricite de France nu a oprit însă gigantul nuclear să facă investiţii, ba chiar s-a extins în străinătate. “Beneficiile” liberalizării se văd foarte clar în Marea Britanie, unde preţul pentru energia livrată consumatorilor casnici a crescut cu 140% din 2004 încoace, din care 90% întâmplându-se în ultimii şase ani. În privinţa gazelor, situaţia este şi paradoxală: România trebuie să liberalizeze, însă nu există în acest moment o “bursă a gazelor” din simplul motiv că Gazprom nu vrea. Culmea e că fix grupurile occidentale ca E.ON şi GdF SUEZ cer crearea acestei burse, pentru a se renunţa la contractele pe termen lung.
Capitalizarea CEC
România dorea în 2009 să recapitalizeze CEC cu 900 de milioane de lei pentru a sprijini economia. În timp ce Franţa, Germania, Italia sau Marea Britanie au pompat sute de miliarde de euro pentru salvarea propriilor sisteme bancare, măsura a fost respinsă de Comisia Europeană, pe motiv că... CEC nu are probleme şi deci măsura ar fi neconcurenţială. Oficialii de la Bruxelles au transmis autorităţilor române că ar accepta majorarea de capital doar dacă ar vinde investitorilor privaţi minimum 30% din titlurile băncii. În final a rămas doar reinvestirea profitului aferent anului 2008, în cuantum de 229 de milioane de lei.
Problema Oltchim
Beneficiind de un acţionar minoritar turbulent, nemţii de la PCC SE, Oltchim s-a chinuit încă din 2007 să convingă CE pentru majorarea capitalului de stat cu datoriile către AVAS. CE a tot analizat şi anii au trecut, aprobarea finală fiind dată abia în 2012, în condiţiile în care ajutoarele date de Franţa în 2009 producătorilor auto Renault şi Peugeot au fost aprobate foarte repede. Când, în final, a primit undă verde de la o datorie iniţială de 500 de milioane de lei către AVAS, creanţa “a zburdat” până la 1,12 miliarde de lei, iar întreaga majorare de capital a ajuns la 2,059 miliarde de lei. Statul a renunţat ulterior la procedură.
Falimentul personal şi clauzele abuzive
În 2010 a apărut în Parlament un proiect de lege al falimentului personal. Deşi legislaţii asemănătoare se află în vigoare în state ca SUA, Canada, Marea Britanie sau Irlanda, iar FMI şi CE au susţinut introducerea acesteia în Ungaria, Letonia şi Lituania, organismele internaţionale nu au fost de acord şi pentru România. Motivul? Suspiciunea că românii vor folosi legea în mod fraudulos pentru a păcăli băncile. În aceeaşi categorie intră şi problema clauzelor abuzive din contractele de credit. Potrivit noului Cod de Procedură Civilă, dacă o instanţă găseşte ilegală o clauză, atunci aceasta trebuie eliminată în mod automat din toate contractele de acelaşi gen. Noile reglementări urmau să intre în vigoare de la 1 februarie, însă FMI şi CE au impus Guvernului amânarea intrării în vigoare şi modificarea legislaţiei.
Liberalizarea pieţei muncii se tot amână
Dacă acestea sunt exemple în care FMI şi CE ne impun lucruri de neimaginat în Occident, avem şi un exemplu invers: drepturi ale românilor ca urmare a aderării la UE, care sunt respinse constant. Cel mai important este liberalizarea pieţei muncii, însă UE a acceptat în 2011 o serie de interdicţii în Spania. În total, 10 ţări din cele 27 ale Uniunii Europene au restricţii pentru cetăţenii români până în 2014. Acestea sunt: Marea Britanie, Irlanda, Austria, Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg, Olanda şi Malta. Iniţial, restricţiile ar fi trebuit ridicate la finalul lui 2011.
Citește pe Antena3.ro
