Produsele 3RO îndeplinesc trei condiții esențiale: ingredientul de bază al produsului să provină din România, produsul să fie procesat în România, iar ambalarea acestuia să se facă tot la noi în țară. Transavia, cel mai mare producător de carne de pasăre de pe piața locală, cu capital 100% autohton și adept al strategiei “De la bob la furculiță,” este unul dintre partenerii de încredere care livrează zi de zi marfă proaspătă pe rafturile retailerului.
Ciprian Oprea, Director Divizie Comercială Transavia: “Ca lider al industriei şi al pieţei din România, ne bucură foarte mult că acest parteneriat nu se rezumă strict la distribuție, ci e vorba de transparență și responsabilitate. Acest proiect, TripluRO(3RO), este despre un parteneriat de autenticitate în care se încurajează consumul de produse autohtone, cu ingrediente din România, și prin care susținem economia națională.”
În prezent, 800 de produse de pe rafturile PENNY, din categorii diverse precum carne, mezeluri, produse proaspete, conserve, băuturi și brutărie, îndeplinesc condițiile TripluRO. Rețeaua retailerului cuprinde nu mai puțin de 600 de furnizori locali, iar colaborarea cu liderul producătorilor de carne de pui din România a venit firesc.
Ciprian Oprea, Director Divizie Comercială Transavia: “Beneficiile aduse de produsele TripluRo(3RO) sunt cel mai bine rezumate de sloganul nostru ‘Well made in Romania’. Astfel, pe lângă calitate, prospețime și impact pozitiv asupra mediului, datorită lanțului scurt de aprovizionare, produsele TripluRO(3RO) asigură şi implementează şi susțin comunitățile locale prin crearea de locuri de muncă.”
Un proces de aprovizionare mai scurt, de la producător la vânzător, înseamnă o amprentă asupra mediului mai mică, pentru că emisiile produse de transport scad semnificativ. Dar, pe lângă asta, producătorii cuprinși în inițiativa TRIPLU RO au inclus deja „sustenabilitatea” în modul de „viață” al companiei.
Ciprian Oprea, Director Divizie Comercială Transavia: “Am investit masiv, construind cel mai mare parc din industria alimentară de fotovoltaice. Acest lucru ne asigură între 80-100% din necesarul de energie electrică pentru producție. Am dezvoltat un program ‘0 pierderi’ care ne asigură să reducem risipa de resurse şi în acelaşi timp să creăm valoare în lanţul de producţie având foarte mare grijă şi de costuri.”
Programul 3RO contribuie la susținerea producătorilor locali, dar și la dezvoltarea economiei românești.
- Inițiativa 3RO (Triplu RO) a fost lansată în 2022
- Până în 2025, retailerul își propune ca 60% din produsele disponibile în magazine să fie de origine românească.
- 3RO contribuie la dezvoltarea unei economii circulare în România, sprijinind fermierii și producătorii locali.
- Datorită proximității, transportul produselor este redus, ceea ce contribuie la scăderea emisiilor de CO₂.