Autorităţile vor să atragă investitori străini, dar se contrazic atunci când vorbesc despre ce trebuie făcut şi care sunt domeniile prioritare. În timp ce vicepremierul Costin Borc susţine că România nu trebuie să rămână o ţară seducătoare doar pentru salariile mici, secretarul de stat care conduce Departamentul pentru Investiţii Străine ademeneşte investitorii tocmai cu salariile mici, deşi doreşte să promoveze industria spaţială, biotehnologia, IT-ul, industria creativă etc., adică acele zone ale economiei unde salariile nu sunt deloc mici.
Atuul numărul unu al României în atragerea investitorilor străini rămâne tot forţa de muncă ieftină, dar bine pregătită profesional, susţine Manuel Costescu, şeful Departamentului pentru Investiţii Străine. Este surprinzătoare această poziţie având în vedere că de ani buni această atitudine nu ne-a adus vreun câştig în comparaţie cu celelalte ţări din regiune. De exemplu, recent, compania germană Mercedes a anunţat că a ales Polonia pentru o investiţie de 500 de milioane de euro într-o fabrică de motoare, deşi acolo salariile sunt mult mai mari. Însă Polonia deţine o infrastructură de transport mult mai bună decât România.
Centre de excelenţă în inovaţii
Declaraţiile făcute de Costescu la Forumul de Investiții România-Elveția sunt surprinzătoare şi pentru că vin în contradicţie cu cele ale vicepremierului Costin Borc, care a susţinut, la acelaşi forum, că nu vrea ca România să rămână o destinație low-cost în domeniul forței de muncă, iar investițiile pot merge către foarte multe domenii, cum ar fi turismul și zona de cercetare-dezvoltare-inovație. „Nu vreau ca România să rămână o destinație low-cost în domeniul forței de muncă. Vrem să creăm centre de cercetare-inovație, inginerie, centre de excelență. Vreau să atragem investitori, să stimulăm start-up-urile. Deși pe termen lung vom crea terenul propice pentru investiții, un mediu în care stimularea start-up-urilor axate pe inovație este important. Sunt multe lucruri unde puteți investi în România, cum ar fi turismul”, le-a spus ministrul investitorilor elveţieni.
Stimulente pentru cercetare
Guvernul vrea să introducă stimulente fiscale pentru companiile care doresc să investească în cercetare şi educaţie, în condiţiile în care o astfel de măsură, aplicată în urmă cu 15 ani în sectorul IT, s-a dovedit eficientă, a mai declarat vicepremierul Costin Borc. Guvernul a introdus în anul 2004 o măsură prin care angajaţii care creează programe pentru calculator sunt scutiţi de la plata impozitului pe salarii. Roadele măsurii continuă să se facă simţite şi acum. Anul trecut, IT-ul a ajuns să contribuie cu 5,6% la formarea Produsului Intern Brut (PIB) al României, în timp ce agricultura are o contribuţie de doar 4,2%. "Vrem să stabilim stimulente fiscale pentru ca noi companii să investească în educaţie. (...) Sunt măsuri care s-au luat acum 15 ani în IT", a afirmat Borc.
"Unul dintre cele mai grele lucruri cu care ne confruntăm azi este lipsa forței de muncă cu calificare. Calitatea forței de muncă lipsește. Firmele din România sunt unele dintre cele mai performante, dar apare lipsa forței de muncă. Nu vreau ca România să rămână o destinație low-cost în domeniul forței de muncă” Costin Borc, vicepremier și ministru al Economiei
Citește pe Antena3.roMeciul România-Kosovo din Liga Națiunilor a fost abandonat de oaspeți la scorul de 0-0, înainte de final. Lucescu: Au fost penibili
“România are a doua cea mai competitivă forţă de muncă din România, în condiţiile în care salariile sunt mult sub nivelul din vestul Europei, în timp ce calitatea este similară. În Europa, costul de producţie este cam la fel, singura variabilă este preţul forţei de muncă. La noi, calitatea muncitorilor este foarte înaltă” Manuel Costescu, secretar de stat, şeful Departamentului pentru Investiţii Străine
Ne întoarcem la modelul anilor 60
Guvernul vrea să folosească brandul pe care ni l-am făcut, că avem softişti buni, în lupta cu celelalte ţări pentru a atrage investitori străini. “Cum era în anii 60? A, esti inginer, poţi să te duci în industria auto sau în cea petrolieră. Acum, se întâmplă la fel, cu industria IT. A, eşti un IT-ist cu 5-6 ani de experienţă, poţi foarte bine să activezi în industrii precum cea auto, spaţială etc. Pentru că substanţa acelor industrii nu mai e să dai cu ciocanul, ci să faci proiectarea unor produse care se bazează pe baze de date”, a declarat Manuel Costescu. Toate aceste cunoştinţe IT trebuie reinjecate, reintroduse în industriile prioritare ale ţării, consideră şeful Departamentului pentru Investiţii Străine.
Taxele pe investiţii, eliminate
Taxa pe construcţiile speciale este una nefericită, iar dorinţa Guvernului nu trebuie să fie aceea de a atrage investiţii pe care apoi să le impoziteze, a declarat Gabriel Biriş, secretar de stat în Ministerul de Finanţe, prezent la manifestare. “Anul viitor vom avea eliminarea taxei pe construcţii speciale introdusă în 2014 şi redusă anul acesta. Aceasta a fost o taxă nefericită, fiind o taxă pe investiţii”, a spus Biriş. În prezent, taxa pe construcţii speciale este de 1%.