Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Când primeşti darul preţios al prieteniei în sufletul tău, şti că nimeni şi nimic nu ţi-l va lua cât timp veţi rezona unul cu altul. Evoluţia se face împreună, umăr lângă umăr, idee lângă idee, cântec lângă cântec. Pentru mine, Ovidiu Mihăilescu este un asemenea prieten alături de care merg pe drumul evoluţiei, încercând să readucem valorile la cotele normalului, apele în matca firească, muzica adevărată acolo unde îi este locul şi cuvintele în inima unei cărţi, pe care cândva, dacă nu chiar astăzi, o va deschide cineva. Poezia lui reuşeşte să atingă manuscrise vechi, cărora îndrăznesc să le spun pe nume: suflete. Muzica lui este aidoma unui râu, niciodată la fel, întotdeauna surprinzătoare, când lin curgătoare, când jucăuşă, când efervescentă. Ovidiu Mihăilescu este deja un nume binecunoscut printre folkiştii români, şi este îndrăgit de publicul de toate vârstele, căci pentru fiecare are ceva în cutia chitarei lui. Pentru că îşi sărbătoreşte ziua de naştere, Jurnalul Naţional îi urează La mulţi ani!
„În anul care a trecut m-am aşezat un pic mai temeinic la treabă, în sensul că am adoptat o altă formulă, cea de trupă. Aşa că a trebuit să reaşez lucrurile şi eu zic că, deşi a fost o oarecare pierdere de viteză, în fapt s-a dovedit un câştig în înălţime. Alături de cei trei componenţi ai trupei JOI, Ciprian Diaconu, Radu Vălean şi Alex Cismaru, lucrurile s-au schimbat, sună mai bine, mai clar, mai dinamic, cred că ăsta e un lucru bun. Acesta este lucrul cel mai important pe care l-am făcut. În rest, am scos un CD, am scos o carte, există şi material, dar nu e numai asta. Idei sunt, important este să găsim metode să le punem în practică.
Da, pare că am intrat într-un val de criză, care s-a transformat într-un fel de deşert. Criza aceasta în care iniţial era vorba numai despre bani, acum se extinde şi în noi, devine alergare, însingurare, lipsă de sens şi e destul de greu de depăşit. Acesta a fost motivul pentru care am şi scos cartea «Cântece de trecut puntea», pentru că pe undeva am simţit că avem cu toţii nevoie de un cântec, de ceva care să ne răsune în suflet ca să trecem deşertul acesta care nu e deloc uşor. Circulă o filosofie greşită, cea a rinocerului, ca să ne întoarcem la Ionesco. Circulă ideea că dacă eşti rinocer nu mai ai nicio problemă, ai pielea tare şi dai la o parte pe toată lumea. Îmi place să cred că asta a fost o ideologie pe care am depăşit-o. Lumea va înţelege că până la urmă este necesar să existe sensibilitate. E necesar pentru binele comun ca oamenii cu sensibilitate să existe şi să fie apreciaţi. Până la urmă jungla nu are numai lei şi elefanţi, jungla are şi păsări frumoase, şi flori, nu se poate transforma totul într-o naţiune de crocodili. Lucrurile trebuie să se rafineze, nu să cadă în mlaştină şi să rămână acolo. Poate e necesar, uneori, să căutăm prin noroaie ca să găsim o piatră preţioasă.
Ce simt atunci când sunt înconjurat de oameni frumoşi la concertele mele? Simt recunoştinţă pentru că în măsura în care oamenii dau senzaţia că au nevoie de ceea ce faci tu atunci te simţi util pe lumea asta. E o problemă acum, pentru că toţi lucrează în stil corporatist, ajung la un serviciu care îi stoarce de viaţă şi oamenii ar vrea să audă şi ei de la altcineva: «Îmi place ce faci!», «Mi-e util ce faci!» Lucrul acesta când nu se întâmplă nu este uşor de îndurat. Mulţi oameni îşi pierd busola sau liniştea sufletească din cauză că nu primesc această recunoaştere şi pentru noi, artiştii, e minunat chiar şi atunci când după un spectacol cu 20 de oameni în sală un singur spectator vine şi spune că i-a plăcut piesa sau textul.
Sensibilitatea de care vorbeam mai devreme se numeşte şi folk. Se spune că tineretul nu mai vrea folk, iar noi trebuie să cântăm numai hip-hop şi dance pentru că folkul s-a învechit şi nu mai este. Nu e adevărat! Există o primă generaţie de folkişti care este apreciată şi care chiar dacă a crescut în vârstă totuşi are un produs. Şi există o mare generaţie de voci tinere care însă nu se mai vede pentru că nu i se mai oferă nicio portiţă de ieşire şi din cauza unii trăiesc cu impresia că folkul nu mai există sau e doar ăla bătrân. Sunt multe concursuri, festivaluri, dar fără nici un rezultat. Am văzut lucrul acesta foarte bine în zona teatrului. Actori tineri, de vârstă medie sau trecuţi de medie, care deşi sunt foarte buni actori nu sunt cunoscuţi pentru că nu s-au întâlnit niciodată cu rampa mare. Rampă pe care cei din generaţiile anterioare o treceau prin film, prin televiziune. Din păcate nu se mai întâmplă lucrul acesta.
Ca artist pentru mine contează cel mai mult modul în care se receptează arta mea. Dacă arta mea, indiferent cum e ea, reuşeşte să mişte nişte suflete atunci asta contează cel mai mult, dincolo de faptul că fiecare dintre noi se apropie de artă dintr-un unghi personal. La mine e o încercare de a-mi ţine sufletul cât de cât în viaţă şi curat. La alţii poate fi evident altfel. Dacă există un răspuns dincolo şi lucrurile pe care eu le simt se transmit atunci cred că e spre bine.
Sigur că am pus umărul să ajut de câte ori am avut ocazia pentru ca muzica folk să ajungă aproape de tineri, de fapt manifestarea-concurs «Folk fără vârstă», realizată de Radio România Actualităţi, tocmai asta reuşea. Vorbim despre nevoia tinerilor de a-şi dezvolta sensibilitatea şi cred că folkul este una dintre cele mai bune modalităţi. Din păcate şi aici s-au mai închis puţin porţile în sensul că din ce în ce mai greu se pot face spectacolele de folk pentru tineri. Aş vrea să văd că se implică mai multă lume în promovarea acestui gen de spectacol, care este minunat. Eu cred că este extraordinar să predai ştafeta altei generaţii.
De ziua mea îmi doresc pace. Nu pace pentru mine, cât pentru întreaga lume. Trăim un moment destul de greu, se arată nori de ploaie local, se arată şi nori de ploaie global. Îmi doresc ca oamenii să se întoarcă puţin către ei înşişi, către interiorul lor. Să înţeleagă că dincolo de bani, de obsesia posesiei, e necesar să-şi găsească pacea interioară. Fără ea e greu. Degeaba câştigă cineva lumea dacă şi-a pierdut sufletul”.
Citește pe Antena3.ro
