Tunelul cu fantomă din Întorsura Buzăului

Şi în anii de după primul război mondial reţeaua de transporturi din România Mare trecea cam prin acelaşi gen de poveşti ca şi acum. Legăturile dintre Vechiul Regat şi provinciile cu care acesta se unise în 1918 erau dezvoltate destul de anemic. Una dintre priorităţile guvernelor postbelice ar fi trebuit să fie dezvoltarea unor noi rute care să lege între ele diverse zone ale ţării.

Un proiect îndrăzneţ era construcţia unei căi ferate care să lege Braşovul de Dobrogea prin Pasul Buzăului, tăind munţii printr-o reţea de tuneluri săpate în zona comunei Teliu.
Trebuia să fie făcut un traseu între Braşov şi Constanţa, mai scurt cu o sută de kilometri decât cel clasic, prin Ploieşti.

CEL MAI LUNG
Tunelul Teliu este şi acum cel mai lung din ţară, are 4.369,5 metri. El trebuia să lege comuna braşoveană de Întorsura Buzăului. Era gândit să aibă cale ferată dublă şi electrificată, soluţie revoluţionară în epocă. Realizarea lui a fost încredinţată, după negocieri, firmei germane "Julius Berger". Construcţia lui a durat, cu prelungiri fireşti în România, vreme de cinci ani, între 1924 şi 1929. Costurile bugetare au fost imense.

Au prosperat oamenii din Teliu, fiindcă nemţii angajaseră peste zece mii de muncitori, inclusiv specialişti străini bine plătiţi, care spărgeau bani prin localitate. Chiar dacă lucrările avansau într-un ritm destul de încet, autorităţile priveau triumfalist ce se întâmpla. De multe ori se organizau chefuieli oficiale, cu notabilităţi de la Bucureşti şi invitaţi străini. S-a păstrat, de exemplu, un meniu de la 26 octombrie 1926, când s-a băut în cinstea străpungerii muntelui.

Baştanii de la CFR, politicienii invitaţi de la Bucureşti şi şefii proiectului au balotat atunci în ei caviar şi nisetru aduse de la Capşa şi s-au ameţit cu şampanie franţuzească, vinuri vechi de Obobeşti şi coniac fin.

Lucrările erau sub dublă comandă. Pe de o parte, dicta inginerul Ion Cotinţa, unul dintre iniţiatorii şi partizanii fervenţi ai proiectului, iar pe de alta, un grup de specialişti şi proiectanţi nemţi de la Julius Berger.

ELECTROCUTAT
La sfârşitul anului 1928, tunelul era aproape gata. S-a hotărât ca marea inaugurare să aibă loc în 1929, printr-o mare serbare cu sute de invitaţi. Se construise la capătul tunelului o scenă de pe care inginerul Cotinţa, după discursuri, jocuri populare, tăieri de pamblici şi alte festivisme, urma să conecteze tunelul la reţeaua electrică. Îmbrăcat la ţol festiv, zâmbitor, Cotinţa s-a cocoţat pe scenă şi a luat două fire în mână.

În momentul în care le-a unit a ieşit o mare flamă şi inginerul a căzut mort. Fusese un scurtcircuit fatal. Lumea s-a panicat, sărbătoarea s-a spart, invitaţilor le-ar fi stat micii festivi în gât ştiind că artizanul tunelului a murit lângă ei. Au existat voci în epoca aceea care şopocăiau că ar fi fost vorba de o variantă a Mioriţei, în care inginerul german îl curentează pe cel român, că-i mai ortoman. Ancheta poliţiei a constatat însă că a fost vorba doar de "un regretabil accident".

Familia l-a înmormântat chiar la Teliu, într-un cavou extrem de ciudat, copiat după intrarea în tunel. Mai târziu, în 1963, l-au adus din cine ştie ce motive la Bucureşti, dar "tunelul" din cimitir rămăsese pe loc, ca un fel de monument al comunei.




NAVETIŞTI
După inaugurare, România a intrat cu avânt în marea criză economică mondială de la sfârşitul anilor '20 şi începutul anilor '30 ai secolului trecut. Fondurile alocate iniţial lucrărilor se cam topiseră. Până să se reia proiectul, a început al doilea război mondial.

În 1944, nemţii în retragere au încercat să dinamiteze tunelul, dar s-au lovit de rezistenţa forţelor româneşti şi a unor gărzi formate din localnicii din Teliu. A avut loc o luptă soldată cu victime din ambele tabere, dar germanii au fost respinşi şi tunelul a rămas intact. În perioada postbelică au fost făcute mai multe planuri de a lega oraşele Braşov şi Buzău pe o cale ferată care să treacă prin cel mai lung tunel din România, dar toate au fost abandonate. Tunelul de la Teliu, o investiţie absolut impresionantă, a rămas să fie folosit doar de câteva personale pentru navetişti. Acum, prin el trec zilnic doar patru automotoare cu puţini oameni din zona Întorsura Buzăului, care merg să muncească la Braşov.

FANTOMA
Am ajuns la gura tunelului de la Teliu într-o zi foarte călduroasă. Pe laturile lui se vedeau urmele unor întruniri bahice recente, cu urme de foc, oase şi doze de bere goale. Probabil că localnicii profită de răcoarea venită din "gaura neagră" de la intrare şi ies la o tablă şi un grătar pe buza tunelului. Înăuntru era chiar frig, îmi ieşeau aburi din gură. Probabil datorită umezelii, din tavanul tunelului coboară un fel de stalactite din calcar alb. Aveam un sentiment destul de ciudat, aşa că am ieşit destul de repede şi am plecat spre biserica ortodoxă din sat, în al cărei cimitir ştiam că e cavoul monumental al lui Cotinţa.

Am intrat şi am început să caut printre mormintele destul de răspândite. Nu am găsit nimic. Dezamăgit, când am văzut o mamaie care trecea pe lângă poarta cimitirului. Am întrebat-o unde e "tunelul" şi mi-a zis: "Maică, zici de mormântu' inginerului?! Ăla ca tunelu'? L-a dărâmat dom' părinte anu' trecut, se împiedica de el oamenii la Înviere! Oricum luase unii din marmoră!".

Am plecat să beau o bere dezamăgit, gândindu-mă ce o fi fost în capul preotului care a demolat ceva ce amintea de o parte importantă a istoriei comunei lui. M-am aşezat la un fel de cârciumă pe marginea şoselei, cu mese şi scaune din plastic. Un om între două vârste, blonziu, care vorbea cu accent unguresc (în sat sunt şi destui maghiari), a intrat în vorbă cu mine şi m-a întrebat ce caut. Văzuse maşina cu număr de Bucureşti şi pe Bogdan Iuraşcu având aparatul foto atârnat de gât; era curios.

I-am zis că am fost să văd tunelul. Mi-a spus: "No, aţi venit pentru prostia cu fantoma?! Îs unii aci care zâc că trece prin tunel fantoma la un inginer, nu's cum îi zâce, Cârţână, Conţână, care o murit aici... Da' io nu cred că-i adevărat, ăia de zâc că l-or văzt îs numa' beţivi unu şi unu, no..."