Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De ani de zile, statul încearcă să colecteze mai mulți bani - și astfel să diminueze deficitul public - doar prin două metode: în primul rând, statul se concentrează pe biruri și pe tertipuri fiscale prin inventarea de taxe și impozite care ajung să fie o povară greu de suportat de către populația ce oricum resimte costul uriaș pus pe munca ei, trudind jumătate de an pentru alimentarea bugetului și abia următoarele 6 luni reușind să acopere nevoile gospodăriilor personale; totodată, statul este „productiv” în suprataxarea unor sectoare economice, ignorând că acestea sunt strategice pentru dezvoltarea economiei vezi (vezi, de exemplu, sectorul energetic) și că - în consecință - ar trebui sprijinite și protejate și nicidecum descurajate prin supraimpozitare.
În al doilea rând, statul își acoperă costurile și prin contractarea de împrumuturi masive ce vor sta povară pe umerii generațiilor viitoare, fără a opera restructurări și/sau reduceri semnificative ale cheltuielilor publice. Și fără a orienta aceste împrumuturi spre cheltuieli de capital, spre proiecte de investiții strategice care să fie factori activi de creștere economică și de dezvoltare a țării. Fără a avea bani în buzunar, statul cheltuie iresponsabil aruncând în viitor povara împrumuturilor.
La o primă vedere, creșterea economică pe datorii pare a fi soluția perfectă pentru urgențele de moment și pentru onorarea promisiunilor electorale: finanțarea deficitelor publice, stimularea consumului, crearea de locuri de muncă și, implicit, o aparentă bunăstare generală. Dar pentru România, care are o semnificativă fragilitate macroeconomică, dincolo de fațada optimistă a creșterii pe datorie se ascund pericole majore care o pot împinge într-o greu de controlat spirală descendentă.
Statul se împrumută excesiv la dobânzi ridicate, pentru a finanța deficitul bugetar și creșterea economică, iar acest lucru amplifică exponențial riscurile macroeconomice. Ratele dobânzilor pot crește, ducând la cheltuieli bugetare mai mari pentru serviciul datoriei și reducând astfel resursele disponibile pentru investiții productive și servicii publice esențiale. Apoi, un nivel ridicat al datoriei publice determină agențiile de rating să scadă ratingul de credit al țării, ceea ce agravează problemele de finanțare. Un rating de credit mai mic înseamnă că statul va trebui să plătească dobânzi mai mari pentru a atrage investitori, crescând astfel costul total al datoriei. Este ceea ce s-a întâmplat cu România în ultimii ani. Aceasta duce la o spirală a deprecierii, în care costurile datoriei cresc continuu, punând și mai multă presiune asupra finanțelor publice.
Statul, împovărat de datorii, își limitează astfel capacitatea de a investi strategic în infrastructură, educație, sănătate și cercetare-dezvoltare. Aceste investiții sunt cruciale pentru creșterea economică pe termen lung și pentru competitivitatea globală a țării. Fără ele, economia riscă să stea pe loc, iar nivelul de trai al populației poate stagna sau chiar să scadă.
Statul român fragil fiscal-bugetar se bazează excesiv pe împrumuturi externe pentru a finanța creșterea economică și deficitul bugetar și devine astfel vulnerabil la fluctuațiile piețelor financiare internaționale și la politicile creditorilor externi.
Această dependență poate limita suveranitatea economică a statului, reducând capacitatea acestuia de a implementa politici economice și sociale autonome și poate ajunge într-o situație extremă când va fi forțat să adopte măsuri de austeritate impuse de creditorii externi, ceea ce poate duce la nemulțumiri sociale și instabilitate politică.
Citește pe Antena3.ro
În ciuda acestor riscuri evidente, Guvernul României continuă să promoveze modelul economic bazat pe datorii, iar motivul fiind oportunismul politic. Pensiile și salariile alegătorilor sunt mărite, căci se vânează voturile lor cu riscul adâncirii deficitului bugetar. Încurajarea consumului și a împrumuturilor creează iluzia prosperității rapide, atrăgând voturi și sprijin politic pe termen scurt.
Dar adevărata prosperitate nu poate fi construită pe acumularea de credite nesustenabile. Pentru România, deși oferă oarece beneficii imediate, dar venind la pachet cu fragilitate structurală și supraîmpovărând bugetul public, creșterea economică bazată pe datorii reprezintă o iluzie periculoasă ce poate duce la prăbușirea economică.
Copiii și nepoții ne vor blestema că nu ne oprim a cheltui fără a avea bani în buzunar, pentru că în loc să le proiectăm bunăstare, le punem de fapt în cârcă povara plății datoriilor pe care le acumulăm.
