x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Carte Elogiul Frumuseţii: Nopţile de Poezie de la Curtea de Argeş

Elogiul Frumuseţii: Nopţile de Poezie de la Curtea de Argeş

de Dana Andronie    |    07 Iul 2014   •   15:11
Elogiul Frumuseţii: Nopţile de Poezie de la Curtea de Argeş

Cea de-a 18-a ediţie a Festivalului Internaţional “Nopţile de Poezie de la Curtea de Argeş” se va desfăşura sub deviza ELOGIU FRUMUSEŢII (9-15 iulie) şi va avea ca invitaţi academicieni, poeţi, editori şi oameni de artă din 35 de ţări.

Cu ocazia festivalului, Academia Internaţională Orient-Occident va acorda următoarele premii: Premiul Valahia (pentru traduceri din limba română); Premiul Balcanic (pentru Poezie); Premiul European (pentru Poezie); Marele Premiu Orient-Occident (pentru Arte); Marele Premiu Naţional (pentru Literatură); Marele Premiu Internaţional pentru Poezie; Titlul de Membru al Academiei Internaţionale Orient-Occident.

Intrarea este liberă.

Parteneri principali: Institutul Cultural Român şi Consiliul Judetean Argeş.

Festivalul Internaţional “Nopţile de Poezie de la Curtea de Argeş” este Programul matcă al celor 10 Programe anuale ale Fundaţiei Academia Internaţională Orient-Occident din Curtea de Argeş. Festivalul de la Curtea de Argeş este rodul iniţiativei particulare a poeţilor Dumitru M. Ion, preşedinte şi Carolina Ilica, director artistic, având un caracter internaţional, interdisciplinar, interetnic, plurilingv, desfăşurându-se ca program-sinteză al celorlalte 10 programe permanente ale Fundaţiei.

Festivalul îşi propune să valorifice experienţa de management cultural a unor personalităţi culturale româneşti, să pună în evidenţă rolul iniţiativei culturale particulare în pregătirea, desfăşurarea şi administrarea actului de cultură în România, să revigoreze în sânul societăţii româneşti interesul pentru valorile culturale româneşti şi străine, să sporească interesul oamenilor de cultură străini pentru cultura şi civilizaţia românească şi să favorizeze o reangajare a valorilor culturii româneşti în circuit universal, să promoveze respectul între popoare şi culturi, toleranţa etnică, lingvistică şi religioasă, în plan naţional şi regional (balcanic, sud, central-european) şi internaţional (est-vest, nord-sud, ORIENT-OCCIDENT).

Festivalul poetic de la Curtea de Argeş se înscrie printre cele mai importante cinci manifestări de gen ale lumii contemporane, putându-se compara – prin complexitate, prin îndeplinirea unor criterii internaţionale, prin profesionalism în organizare şi prin participare internaţională, anual între 65-125 de invitaţi din 25-35 de ţări, inclusiv din România – cu marile festivaluri poetice de la Struga (R.Macedonia), Medellin (Columbia) şi Trei Râuri (Canada).

Festivalul poetic de la Curtea de Argeş, alături de festivalurile de la Struga şi de la Medellin, îndeplineşte toate criteriile internaţionale cerute de o manifestare de gen profesionistă – durată de desfăşurare (minimum 5 zile şi nopţi); participare internaţională, minimum 20 de ţări; loc de desfăşurare (o localitate exemplară din punct de vedere al patrimoniului istoric şi cultural; publicarea şi lansarea în timpul festivalului a ANTOLOGIEI plurilingve a manifestării; editarea şi lansarea unor volume ale participanţilor; organizarea a minimum două expoziţii de carte, arte plastice şi a minimum două recitaluri de muzică, dansuri tradiţionale, clasice, moderne; organizarea unei excursii pentru vizitarea unor monumente de artă şi cultură; organizarea a trei macrorecitaluri ale participanţilor.

La cele 17 ediţii de pînă acum au participat peste 1.000 de academicieni, poeti, artişti, editori din peste 80 de ţări (SUA, Canada, Mexic, Martinica, Cuba, Panama, Ecuador, Columbia, Chile, Uruguai, Paraguai, Argentina, Brazilia, Venezuela, Japonia, Macao, Australia, Hong Kong, China, Filipine, Korea de Sud, India, Tailanda, Vietnam, R.P.Chineză, Iraq, Iordania, Israel, Liban, Siria, Iran, Kuwait, Bahrein, Emirate, Turcia, Armenia, Georgia, Azerbaijan, Marea Britanie, Grecia, Albania, Bulgaria, R. Macedonia, Serbia, R. Sârpska (Bosnia şi Herţegovina), Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, Croaţia, Slovenia, Kosovo, Austria, Slovacia, Cehia, Ungaria, Polonia, Ukraina, Federaţia Rusă, Lituania, Letonia, Estonia, Irlanda, R. Moldova, Norvegia, Finlanda, Suedia, Danemarca, Islanda, Olanda, Elveţia, Italia, Franţa, Spania, Portugalia, Luxemburg, Sudan, Zair, Egipt, Tunisia, Algeria, Maroc, Ciprul de Nord, Cipru, Malta, Germania, Anglia, Ţara Galilor etc.

Dintre personalităţile care au onorat de-a lungul timpului Festivalul Poetic de la Curtea de Argeş se numără: Acad. Rosemary R.C. Wilkinson (S.U.A.), (preşedinte al Academiei Mondiale de Artă şi Poezie; preşedinte al Congresului Mondial al Poeţilor); Acad. Manuel Diaz Martinez (Cuba-Spania); Fernando Ainsa ( Paraguai – director, UNESCO); Acad. Eugen Simion (România); Acad. ştefan Aug. Doinaş (România); Acad. Alberto Estima de Oliveira (Macao-Portugalia); Acad Charles Dobzinsky (Franţa); Acad. John F. Deane (Irlanda); Acad. Satoko Tamura (Japonia); Acad. Jorge Miguel Cocom Pech (Mexic); Acad Kiril Kadiiski (Bulgaria); Acad. Martha Canfield (Uruguai); Slave Ghiorgo Dimovski (directorul Festivalului Internaţional de Poeyie de la Struga, R. Macedonia); Raul Henao (Columbia – membru în Consiliul Director al Festivalului Internaţional de Poezie de la Medellin); Stevan Tontici (Bosnia şi Herţegovina – membru în Consiliul Director al Festivalului Internaţional de Poezie de la Sarajevo); Acad. Antonio Porpeta (Spania); Acad. Marian Grzecsczak (Polonia) etc.

×