Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Stăpân absolut al vocii sale, al gestului sugestiv, al privirii pătrunzătoare, pe Claudiu Istodor nu ai cum să nu-l remarci. Al său Puck din “Visul unei nopţi de vară” a spus povestea ca nimeni până la el. La Teatrul Mic, unde joacă de atât de multă vreme, Claudiu Istodor e gata mereu să-şi pună talentul în slujba unor personaje vitrejite şi oropsite de autori, personaje pe care le scoate la lumină cu bravură, după ce şi-a ţinuit duşmanii imaginari cu o spadă aidoma. Aplauze deloc imaginare îl răsplătesc de fiecare dată.
Prima amintire din copilărie, chiar prima, nu ştie care a fost, “dar una care mi-a rămas în minte a fost când am fost cu moşu (bunicu’ meu) să luăm un brad de Crăciun de pe deal. Să luăm, adică să-l tăiem cu un topor. Brazi nu erau acolo, dar am luat un jneapăn. O rudă a bradului, mai contorsionat şi mai mic. Dar care mi-a fost brad de Crăciun cam toată copilăria la sat. Sfaturile nu le ţin minte. Au fost cu siguranţă. Au fost însă exemple. Adică tot ceea ce învaţă copiii de fapt de la părinţi. Imitarea morală. Sau respingerea unor fapte ale lor, care se transformă tot în învăţăminte. Sfaturile sunt frumoase vorbe, bune de conversaţii sau răspunsuri la întrebări, dar fundamentale sunt propriile exemple. În cazul meu am învăţat cinstea, demnitatea, să nu loveşti femeia, să te ţii de cuvânt. Şi cu siguranţă şi altele. Mi-au dat sfaturi ce meserie să-mi aleg. Mama m-a şi susţinut în meseria pe care am ales-o, chiar dacă era foarte greu de trecut examenul pe vremea aceea”, spune Claudiu Istodor.
Când a dat examen la IATC, erau locuri puţine. “Erau mulţi candidaţi pe loc, pentru toată ţara erau doar 8 locuri pentru băieţi. Primul examen nu l-am luat, al doilea a fost cu noroc. Examenele sunt experienţe teribile, mai ales că uneori par nedrepte, necinstite. Dar ele nu sunt aşa. Un examen trebuie luat pe prima poziţie. Restul e şansă, destin, sau altceva ce nu ştiu eu să exprim. Ideea e să fii cel mai bun. Şi atunci sigur vei lua examenul, concursul sau cum s-o fi numind. Perioada aceea a fost una în care aveam sentimentul că toată viaţa mea depinde de ce se întâmplă atunci. Într-un fel aşa şi era, în alt fel, destinul m-ar fi trimis poate într-un alt loc interesant. Talentul este uşurinţa cu care faci ceea ce ai de făcut şi plăcerea pe care o ai când faci asta. E nevoie însă de efort pentru a relua şi a reface, şi minte pentru a înţelege ce faci. Atunci devii profesionist. Talentul e esenţial în a fi excepţional, dar nu de-ajuns pentru asta. Sfaturile, chiar dacă le cerem nu sunt pentru a fi urmate, ci pentru a judeca la cumpăna în care te afli şi a lua hotărârea strict personală, a ta, şi pe care ţi-o asumi în totalitate, fără şansa de a învinovăţi pe altcineva pentru o eventuală alegere greşită. Dacă o faci eşti nedrept şi un pic prost. Nu cuvintele, ci faptele m-au influenţat în viaţa de până acum. E o vorbă care mi-a atras atenţia mai demult: mai bine să regreţi că ai făcut ceva decât că nu ai făcut. Sigur că suna bine şi pare să aibă dreptate, dar sunt cazuri în viaţă sau carieră când aşteptarea este o acţiune mai dreaptă decât mişcarea. Astea sunt de-ale hotărârilor, la care, cum spune un celebru scriitor, suntem condamnaţi a le lua”, crede Claudiu Istodor.
Mentor este un cuvânt cu care actorul nu s-a întânit prea des. “Un mentor nu ştiu exact ce înseamnă, pare ceva unic şi esenţial. Nu sunt sigur că am avut aşa ceva. Dar modele am avut, bineînţeles. De la bunici şi părinţi, la personajele din basme, diafilme, filme, iar mai apoi în învăţarea meseriei au fost mari actori care m-au influenţat, pe care am încercat să-i copiez, imit chiar. Am învăţat ceea au ştiut să mă înveţe învăţătoarea, profesorii din şcoala generală, liceu şi profesoara de clasa din IATC, doamna Sanda Manu. Doamna Geta Angheluţă şi domnul Cătălin Naum, care ne-au fost asistenţi. Colegi şi parteneri de scenă, regizori, operatori, oameni cu care am ajuns în contact, femeile care au fost în viaţa mea, copilul... Satisfacţia mea cea mai mare este să fiu în preajma frumuseţii. Şi nu aşa în principiu, ci în locuri frumoase, cu oameni frumoşi, de aceea umblu, călătoresc cât pot de mult, iar ocaziile mi-au fost destule. Sunt momente pe scenă când se întâmplă ceea ce poate fi numit miracol. Şi momente în viaţă când se întâmplă ceva pe-acolo. Probabil că asta e căutarea unui artist, frumosul, iar datoria sa e să-l dea mai departe. Mă inspiră tot ce pricep. Adică pot afla, memora, şti, învăţa, dar priceputul e ceva ce se întâmplă mai rar. Nu pretind că am priceput ca marii oameni ai lumii, dar când înţeleg clar ce văd, ce aflu, senzaţia e formidabilă. Subiectul asta e cam neinteligibil, de fapt nu ştiu eu să-l descriu prea bine, aşa că ai bine să-l lăsăm pe altă dată. Mulţumesc !”.
Crede că esenţială pentru un om este cinstea, care adună alte multe calităţi pe lângă ea. “Cu o privire retrospectivă a vieţii mele de până acum pot să fiu mulţumit că nu am făcut lucruri rele cu bună ştiinţă, nu m-am lăsat umilit esenţial şi am urmat o morală pe care am primit-o. Mă întristează totuşi doza de lene de care m-am lăsat furat, iar asta, lenea, nu face bine omului, duce la prostie, prostia duce la furt, iar furtul la puşcărie. Din fericire am avut şi o doză de frică, aşa că n-am furat, şi nici la puşcărie n-am ajuns. Cu prostia e mai complicat. Oricând poţi să te compari cu unu’ mai prost şi te simţi bine… şi mai sunt bucuros că m-am lăsat de fumat şi că drogurile nu erau disponibile pe vremea mea”, afirmă Istodor.
Când a simţit fericire a fost fericit. “Nu am luptat pentru ea, nici nu cred că poate fi obţinută prin luptă,de fapt. Nici nu am ales să fiu astfel. Dar fericire, din ce ştiu eu, sunt momente scurte care îţi sunt dăruite cumva, din când în când. Asta ca să ştii probabil când eşti nefericit. Să n-ai dubii cumva. Sau mai rău, când eşti nicicum. Mediocru în sentimente. Aproape mort. Am planuri şi am propuneri care mi s-au făcut şi pe care vreau să le fac. Consider că în artă, ca şi la vinuri, singura regulă care funcţionează este: îţi place sau nu. Atât. Critica se ocupă cu altceva, nu e rău că o face. Aşa că toate astea le aleg încât să-mi placă, adică să am speranţa că-mi vor plăcea, şi bineînţeles să mă intereseze”, povesteşte Claudiu Istodor.
A jucat într-o piesă care avea cumva trei acte. “În fiecare era o variantă a unei întâlniri între patru oameni. Ca atunci când te întorci de la ceva ce ai făcut şi te gândeşti cum ar fi fost dacă făceai aşa sau altfel, sau altfel. E o piesă care poate fi foarte interesantă, dar viaţa nu are nicio şansă să fie rescrisă, iar exerciţiul ăsta nu duce pentru mine la nimic. Viaţa mi-a fost cum mi-a fost, şi trag speranţa să mai fie, să mi se mai întâmple lucruri şi să mai întâmplu şi eu câte ceva (cuvântul acesta nu ştiu dacă a existat până acum, dar iată, din clipa asta este)”, a încheiat Claudiu Istodor.
Citește pe Antena3.ro
