x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Alin Pascal: “Sunt cel mai netalentat om în viață la desen. Era să rămân repetent”

Alin Pascal: “Sunt cel mai netalentat om în viață la desen. Era să rămân repetent”

11 Noi 2017   •   18:31
Alin Pascal: “Sunt cel mai netalentat om în viață la desen. Era să rămân repetent”

Alin Pascal, pe care telespectatorii Antenei 1 îl vor vedea diseară, de la ora 20.00, la “Te cunosc de undeva!”, cu o transformare în Marvin Gaye, mărturisește în această ediție că în clasa a cincea a rămas corigent la… desen. Problema a fost una serioasă, căci a fost necesar ca mama sa, celebra interpretă de muzică populară Matilda Pascal Cocărița, să se întoarcă de urgență din Statele Unite și să se prezinte la școală, pentru ca fiul său să nu rămână repetent.

Cum am reușit să rămân corigent? Păi dacă sunt cel mai netalentat om în viață la desen… Am fost pus să desenez un peisaj de toamnă și am făcut o mâzgăleală. Mi s-a părut mie că e cool și abstract. Am vrut să fiu artist plastic. Și după lucrarea respectivă, din note de 3 și 4 nu m-a mai scos profesorul. Într-un final, mi-au chemat părinții la școală. Și maică-mea a venit tocmai din America. Nu știu ce au discutat ei acolo, dar au făcut cumva să-mi iasă media 5 și să nu rămân repetent”, spune Alin.

În seara aceasta, talentatul interpret îl va imita pe Marvin Gaye, supranumit “prințul muzicii soul”. Cum vor aprecia jurații Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Andrei Aradits și Aurelian Temișan transformarea sa, telespectatorii Antenei 1 vor vedea diseară, de la ora 20.00, numai la “Te cunosc de undeva!”.

 

 

 

 

 

 

×