x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Unicul Doru Stănculescu, de alaltăieri şi până ieri

Unicul Doru Stănculescu, de alaltăieri şi până ieri

de Dana Andronie    |    28 Ian 2013   •   08:13
Unicul Doru Stănculescu, de alaltăieri şi până ieri
Lansare de dublu-album şi spectacol aniversar, la Sala Radio, pe 7 februarie
E un mare artist şi trăieşte pe picior mare! Poartă 42 la pantof. Acelaşi număr “poartă” oficial şi activitatea sa artistică. Doru Stănculescu ne pofteşte pe 7 februarie, la Sala Radio, la un concert special, fără protocoale, cu invitaţi aleşi pe sprânceană: Mircea Florian, Mircea Vintilă, Horaţiu Mălăele, Grigore Leşe, Mihaela Mihai, Zoia Alecu, Radu Gheorghe şi Sorin Minghiat.

“O să încercăm să facem o şezătoare, aşa intenţionez, să ne simţim bine şi să fim toţi pe scenă deodată”, a spus Doru Stănculescu.
Această “şezătoare” marchează, pe de o parte, sărbătorirea celor 42 de ani de carieră muzicală şi, pe de altă parte, lansarea dublului album “Doru Stănculescu – de alaltăieri şi până ieri vol. I şi II”. Există două categorii de bilete, iar cei care doresc să achiziţioneze şi dublul album o pot face şi separat, în seara de concert, şi prin intermediul pachetelor promoţionale: bilet+album. Biletele se găsesc în reţeaua Eventim şi online pe www.evetim.ro la următoarele categorii de preţuri: Categoria I – 90 de lei (cu CD) şi 65 de lei; Categoria II – 70 de lei (cu CD) şi 42 de lei.

De “Doru Stănculescu – de alaltăieri şi până ieri vol. I şi II” a avut grijă (până la cele mai mici detalii) unicul Dan Andrei Aldea. Vă daţi seama ce-a putut să iasă! O bijuterie, vă spun în cunoştinţă de cauză. Am ascultat cele două albume şi vă recomand din suflet să aveţi grijă să le cumpăraţi! Merită cu prisosinţă.

“Ecou de romanţă”, piesă cu destin
De la “şezătoarea” mirifică nu va lipsi nici sora lui Doru, Mihaela Mihai. Probabil că vor cânta împreună “Ecou de romanţă”, o piesă cu un destin interesant.
“Într-o zi am primit cadou un capodastru de la Mihai Dumbravă – îşi aminteşte Doru Stănculescu. De bucurie, m-am dus acasă şi l-am pus pe chitară. Am început să fluier şi mi-a ieşit melodia pe care am aşezat-o pe versurile lui Bacovia. Mi-a plăcut foarte tare, deşi era mai mult de muzică uşoară... După două săptămâni m-am dus acasă la Mihaela. Era ziua ei şi am început să cântăm... Când a auzit Mihaela piesa, i-a plăcut imediat. A doua zi m-a chemat la radio să o înregistrăm. Inginer de sunet era Bogardo. Doamna din studio mi-a şoptit la ureche: «Uite, ce invidios e Bogardo: a spus că piese dintr-astea compune o sută la un pol!». În sinea mea, mi-am spus că avea dreptate... Când mergeam pe stradă şi auzeam ţiganii fluierând îmi venea să intru în pământ de ruşine... Ajunsesem să mă fredoneze ţiganii! Dar asta e! «Ecou de romanţă» a fost şlagărul anului 1970. Însă, când am luat de la Uniunea Compozitorilor 7.300 de lei, mi-a mai trecut ruşinea.”

Trăim vremuri împovărătoare şi, de cele mai multe ori, renunţăm la micile plăceri, la cultură, la spiritualitate. Să nu uităm totuşi că totul depinde de noi! Ce-ar fi să ne mai îngrijim şi de sufletul nostru, să-l hrănim?! Nu mai staţi pe gânduri şi poftiţi la spectacolul aniversar Doru Stănculescu!


×
Subiecte în articol: Doru Stanculescu concert