x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Pianista ALEXANDRA SILOCEA cântă SCHUMANN la Sala Radio

Pianista ALEXANDRA SILOCEA cântă SCHUMANN la Sala Radio

de Magdalena Popa Buluc    |    28 Mar 2024   •   14:30
Pianista ALEXANDRA SILOCEA cântă SCHUMANN la Sala Radio

Miercuri, 3 aprilie 2024 (de la 19.00), pianista de talie internațională Alexandra Silocea revine pentru a doua oară pe scena Sălii Radio alături de ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO, interpretând de această dată SCHUMANN – Concertul în la minor pentru pian și orchestră.

Alexandra Silocea este, de peste 20 de ani, artist al celebrei firme vieneze producătoare de piane Bösendorfer, care va trimite la Sala Radio un pian special adus pentru acest concert.

Alexandra Silocea a cântat pe marile scene ale lumii, precum Konzerthaus sau Musikverein din Viena, Carnegie Hall – New York, Bridgewater Hall din Manchester, Royal Festival Hall și Wigmore Hall din Londra, unde a avut onoarea de a interpreta la patru mâini, alături de celebra Elisabeth Leonskaja, în cadrul concertului aniversar al acesteia, la împlinirea a 70 de ani.

Lucrarea pe care o va interpreta solistic Alexandra Silocea reprezintă singurul concert de pian semnat de Schumann. În conceperea acestei superbe partituri, Schumann a fost inspirat și încurajat de soția sa, Clara, una dintre cele mai mari pianiste ale epocii romantice, cu o carieră de peste 60 de ani. Premiera absolută a lucrării, derulată la Leipzig, în 1841, a avut-o ca solistă. Și într-o frumoasă poveste țesută între viața personală și istoria muzicii, se spune că Schumann a transpus mult din sentimentele pentru soția sa în compoziția pe care a creat-o.

Evenimentul se va desfășura sub bagheta dirijoarei DELYANA LAZAROVA – prezentă pentru prima oară în stagiunea Sălii Radio. În stagiunea 2023/24, Delyana Lazarova a fost invitată pentru prima dată la Festivalul Enescu și, în aceeași perioadă, a debutat alături de orchestre de top, precum Orchestre National de Bordeaux, BBC Symphony și BBC Scottish Orchestra, Dresdner Philharmonie și Deutsches Sinfonieorchester Berlin.

Programul serii de la Sala Radio se va deschide cu MOZART – uvertura operei Nunta lui Figaro și se va încheia cu BEETHOVEN – Simfonia nr. 2.

În calitate de dirijor, DELYANA LAZAROVA se consideră un muzician printre muzicieni. Colaborarea, deschiderea și sensibilitatea față de sunetul și caracterul specific al fiecărei orchestre reprezintă fundamentul activității sale. Orchestrele din întreaga lume apreciază abilitatea ei de a comunica sunetul și de a crea un mediu în care muzica se poate desfășura pur și simplu.

În stagiunea 2023/24, a apărut pentru prima dată ca invitată la Festivalul „Enescu”, a deschis stagiunea Tiroler Symphonieorchester Innsbruck și și-a făcut debutul cu Orchestre National de Bordeaux, BBC Symphony și BBC Scottish Orchestra, Dresdner Philharmonie și Deutsches Sinfonieorchester Berlin. Delyana Lazarova a debutat, de asemenea, cu Orchestra Simfonică din Oregon și conduce Orchestrele Simfonice ale Filarmonicii din Sofia și Radioului Național Bulgar, cele mai renumite două orchestre din țara sa natală. Ea își continuă relația strânsă și cu Orchestra Hallé (Manchester, Anglia).

Educația muzicală internațională a Delyanei Lazarova influențează repertoriul său vast. Născută în Bulgaria, ea are o afinitate pentru repertoriul est-european și rusesc (Dvořák, Stravinski, Ceaikovski, Bartók), dar se simte la fel de bine dirijând lucrări din perioada clasică vieneză, influențată în principal de studiile sale din Elveția. Lazarova este pasionată de muzica din secolele XX și XXI. În toamna anului 2023 a fost lansat primul CD al dirijoarei, înregistrat cu Orchestra Hallé și cuprinzând lucrări ale compozitoarei bulgare Dobrinka Tabakova.

După ce a câștigat concursul inaugural Siemens Hallé International Conductors Competition, Delyana a fost dirijor asistent al lui Sir Mark Elder la Orchestra Hallé și director muzical al Orchestrei de Tineret Hallé (în perioada 2020-2023). De asemenea, ea l-a asistat pe Cristian Măcelaru la WDR Sinfonieorchester Köln și la Orchestre National de France. În 2020, a câștigat Premiul de dirijat „James Conlon” la prestigiosul Aspen Music Festival, printre succesele anterioare numărându-se Concursul internațional de dirijat NRTA în 2019 și bursa de dirijat „Bruno Walter” la Festivalul de muzică contemporană Cabrillo din California (în 2017 și 2018).

Pentru a doua oară invitată să cânte alături de ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO, pianista ALEXANDRA SILOCEA a debutat pe marile scene ale lumii, precum Konzerthaus sau Musikverein din Viena, Carnegie Hall – New York, Bridgewater Hall din Manchester, Royal Festival Hall și Wigmore Hall din Londra, unde a avut onoarea de a interpreta la patru mâini alături de celebra Elisabeth Leonskaja, în cadrul concertului aniversar al acesteia, la împlinirea a 70 de ani.

Debutul ALEXANDREI SILOCEA, din decembrie 2012, în Marea Britanie, alături de London Philharmonic Orchestra sub bagheta dirijorului Vladimir Jurowski a fost lăudat de presa de specialitate și a atras atenția lumii muzicale din Europa și SUA. În decembrie 2020, tot la invitația lui Vladimir Jurowski, Alexandra a interpretat Concertul nr. 3 „Lebewohl“ pentru pian și orchestră de Elena Kats-Chernin, în premieră europeană.

Alexandra a fost invitată la festivaluri precum Ravinia din Chicago, Brighton și Ryedale Festival din Marea Britanie sau Festivalul Enescu, unde a debutat în 2019 alături de Orchestra Simfonică Academică a Rusiei „Evgeny Svetlanov” și Vladimir Jurowski, interpretând Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră de Șostakovici. În 2021 a revenit la Festivalul Enescu alături de Rundfunk Sinfonieorchester Berlin și Vladimir Jurowski, prilej pentru care firma Bösendorfer a adus la București cele patru piane de concert necesare pentru lucrarea „Les Noces” („Nunta”) de Stravinski.

Pianista franceză de origine română, Alexandra Silocea a fost admisă la vârsta de 16 ani la Universität für Musik und darstellende Kunst din Viena, și apoi la Conservatoire National Supérieur de Musique et de Danse din Paris. Alexandra Silocea este docent la Conservatorul Friedrich Gulda din Viena si creatoare a noului format de concert, Klimt meets Bösendorfer - The Tree of Life, ce reunește muzică, poezie și un pian Bösendorfer dintr-o serie limitată. Primul concert al acestui proiect a avut loc la Kunsthistorisches Museum din Viena în septembrie 2022, cu ocazia aniversării a 160 de ani de la nașterea lui Gustav Klimt.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: Alexandra Silocea