Călătorie într-un pepene

Se ia un briceag și se despică în coajă o portiță mică! După care, oricât de dificil ar părea, nu-ți mai rămâne decât să faci primul pas înăuntru. Următorii vor veni de la sine, deoarece îți va fi cu neputință să te oprești. În orice caz, nu înainte să se termine vara, despre care, cum bine se știe, ține toată copilăria și uneori chiar toată viața. Așa că nu trebuie să te grăbești, ai timp să te miri pe îndelete de toate grozăviile ce-ți vor ieși în cale.

Nu există niciunde pe pământ atâta libertate ca înăuntrul unui pepene! Libertatea de a nu-ți mai păsa de nimic din tot ce înseamnă lumea grăbită de afară. Viața ta e toată înăuntru. Fiindcă trebuie să știi că într-un pepene nu se poate intra oricum, ci cu toate visurile tale și, mai cu seamă, cu toate întâmplările plăsmuite de aceste visuri.

Poți orice, dar absolut orice în lumea fără granițe și vămi din pepenele în care ai intrat. Bunăoară, poți să să începi să crezi că ți-e bine. Poți chiar să-ți permiți nesăbuința de a fi un pic fericit. Habar n-ai cât de mare poate să fie picul acesta, atât de mare încât se pot înfrupta din el toți cei ce vor avea îndrăzneala să-ți calce pe urme, tăind, asemenea ție, o portiță cu briceagul în coaja unui pepene și pășind înăuntru.

Doar că înainte de asta trebuie să amesteci vara cu timpul vieții tale, apoi să nu mai izbutești să le separi, apucându-te să le trăiești pe amândouă, trăindu-le ca și cum te-ai juca! Cum să nu se poată totul după o astfel de joacă? Singura condiție este ca tu să vrei să se poată. Să vrei, de exemplu, ca aerul dulce și răcoros pe care-l respiri să-l folosești și la zburat. După care să vrei să zbori, văzând, cu ochii închipuirii larg deschiși, cum plutești peste văi în care ai putea să umbli veacuri de-a rândul fără să le dai vreodată de capăt, și cum treci pe desupra celor mai înmiresmați și mai roșii munți din cartea de geografie a copilăriei tale. Apoi să vrei să nu te saturi niciodată de zburat. Și să vrei să nu te vindeci cu niciun chip de nesăbuința de a fi fericit.

Numai că trebuie să nu vrei să te întorci prea curând din călătoria în care ai pornit. De ce să vrei? Ca să găsești afară ce? Gândul apăsător că de fapt nu mai ești copil și că toate au pe lumea asta un sfârșit? Adică și vara, și viața ta. Nu fi prost, omule, rămâi înuntrul pepenelui în care ai intrat, stai acolo până simți că ți se face de murit. Lasă-ți închipuirea să se bucure de libertate. Și gândurile să chiuie cât le țin pe ele puterile.

Și sufletul, dragul și însinguratul tău suflet, să se joace de-a orice. Înțelegi tu? De-a orice! Doar că trebuie să te străduiești să vrei, prostule!