Clientul nostru, vasalul statului

Am observat ceva tot mergând prin magazine. Prima grijă a vânzătorilor este să bată tranzacţia pe casă, să scoată bonul fiscal şi să ţi-l înmâneze cu solemnitate, de parcă pentru asta ai fi venit, să-ţi împrospătezi stocul de bonuri fiscale.

Evident, nu e vina vânzătorilor. Oamenii n-au luat-o razna. Ca urmare a obsesiei mai mult propagandistice a autorităţilor, în condiţiile în care nu în retail e marea evaziune, frica de amenzi a ajuns la cote maxime, iar lucrătorilor din comerţ le-a intrat în reflex ritualul bonului fiscal.

Şi, dacă tot am ajuns aici, e bine să amintim că, din acelaşi motiv, magazinele sunt obligate să practice preţuri fixe şi să notifice "organelor" orice modificare a lor. Spre deosebire de alte ţări, pasămite "necivilizate", nu poţi să te tocmeşti în magazin. Astfel, comerţul a fost lăsat fără suflet, care, contrar clişeelor, nu e reclama, ci negocierea.

De ce să fie mai importantă eliberarea bonului, iar ceea ce doreşte consumatorul să fie retrogradat pe plan secund?

Pentru că asta se întâmplă. Negustorul înmânează mai întâi cu înfrigurare bonul fiscal şi abia apoi dă produsul clientului. Când normal ar fi ca vânzătorul să atragă clientul, să îi mulţumească pentru achiziţie, în stilul "clientul nostru, stăpânul nostru" sau "clientul are întotdeauna dreptate", şi abia apoi să-i dea discret bonul fiscal. Dar nu, clientul este tratat exact ca un vasal al statului.

Această atitudine de împărţit dreptatea, de genul "datorită statului existaţi şi fără el sunteţi nimic", precum şi conservarea obedienţei au legătură cu modul defectuos de organizare al instituţiilor. Situaţii asemănătoare apar şi în sistemul bancar. Astfel, băncile afişează anunţuri prin care îţi transmit că, dacă vrei să ai conturile active, trebuie să faci efortul de a-ţi actualiza datele personale. În concluzie, pentru bănci mai importante sunt datele decât să ai bani. În cazul ăsta, ar trebui rebotezate secţii de poliţie, devreme ce au ca obiectiv primordial evidenţa populaţiei.