Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Scriam în urmă cu un an, într-un articol numit “Câte schelete se ascund de fapt în dulapurile sistemului bancar?”, că rata creditelor neperformante (NPL) va creşte la 30%-40%. Iată că BCR - cea care deţine o treime din sistemul bancar - a raportat o neperformanţă de 29,6% la sfârşitul lunii septembrie 2013. Un vicepreşedinte al Raiffeisen Bank - Cristian Sporiş - discută de “o piaţă în care dintr-un leu dat credit ţi se mai întorc 75 de bani”. Iar datele BNR arată că, în august 2013, creditele neperfomante se situau la 21%, de la 6,46% în septembrie 2009.
Sigur se poate spune că întreaga lume bancară e zguduită de neperformanţă. Că spre deosebire de alte ţări, noi n-a trebuit să salvăm bănci. Dar în vreme creditele neperformante s-au majorat la BCR la 29,6%, la nivelul grupului Erste - banca-mamă - neperformanţa a scăzut la 9,6%, şi asta, fireşte, nu ca urmare a evoluţiei din România. De unde se vede că politicienii care habar n-au să administreze economia, o tot “amendează”, în loc s-o despovăreze. Şi pe seama înrăutăţirii permanente a mediului economic - evidenţiată, printre altele, şi de indicii de încredere - tot mai mulţi oameni de afaceri trag obloanele, şi nu mai înapoiază băncilor împrumuturile primite.
Bineînţeles că povara fiscală este principalul obstacol în calea business-ului, identificat de managerii intervievaţi de cei ce întocmesc topul competitivităţii. Chiar dacă în disputele cu ziarele economice legate de dezastrul investiţiilor consilierii primului ministru nu suflă nicio vorbă de aşa ceva.
Şi ar mai fi încă o observaţie de făcut. Când creditele neperformante au ajuns la 2%, americanii au recurs la instrumente de piaţă şi au început să le externalizeze. Nici spaniolilor nu le-a luat prea mult să reacţioneze şi au executat scurt jumătate de milion de proprietăţi, ceea ce le-a permis să menţină neperformanţa la 12%. La noi însă creditele nepeformante sunt duble faţă de cele ale ibericilor pentru că problema nu a fost gestionată.
Altfel spus, în 2009 se puteau vedea nişte credite neperformante similare cu cele de la sfârşitul anilor ’90, când România evitase “la mustaţă” incapacitatea de plată. Atunci acel procentaj era concentrat la Bancorex pentru că nu ne-am vândut ţara şi a am preferat să “întreţinem” cu credit o economie decapitalizată, moştenită aşa din vremea comunismului. La jumătatea anilor 2000 au intervenit însă noi tipuri de finanţări, precum creditele ipotecare şi de consum, în condiţiile unei puteri de cumpărare la fel de scăzute. Cu atât mai mult trebuiau luate măsuri.
Dar în loc să se execute garanţiile ca în modelul american sau spaniol pentru a fi procurate resurse, s-a decis oprirea creditării sectorului privat pentru a avea statul de unde să se împrumute. După care a apărut Programul Prima Casă pentru a se conserva preţul activelor, ceea ce a omorât şi puţina piaţă imobiliară care mai exista. Fără credit, fără tranzacţii pe real estate, dar cu un regim miliţienesc care a amendat permanent mediul economic, creditele neperformante s-au triplat.
