x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale De ce atacă Băsescu BNR?

De ce atacă Băsescu BNR?

de Dan Constantin    |    17 Feb 2014   •   18:13

Diversionist de profesie, Băsescu Traian ştie că poate “creşte” doar atunci când iese la bătaie. În ultimele luni de mandat, în loc să vadă, acasă, aşa cum recomanda călduros Cristoiu unui contestatar luat în pumni la Cluj de gorilele prezidentului “dacă îl mai încape sicriul”, Băsescu vrea să-i tragă şi pe alţii în mocirlă. Deja nu-i mai sunt suficiente persoanele pe care le bagă curent în scandaluri – Ponta, Voiculescu, Antonescu – ci a trecut la trimiterea unor lovituri spre instituţii. Marinarul alege să pună dinamită la firme importante, pentru că doar aşa îl bagă lumea în seamă.

“Cucul de la 18:00”, epuizând orele de seară, a coborât ceasul cu înjurături spre dimineaţă. A luat-o chiar de lunea, ca să ştim cum se arată săptămâna, şi s-a proptit la ora 11:00, pe Calea Victoriei, de unde a luat din nou la întrebări Banca Naţională a României.

O făcuse şi acum o săptămână, când atacul lui virulent a vizat nu doar BNR, ci şi FMI. Intelectualul cu maniere de tavernă curăţată cu motorină de urmele marinarilor beţi i-a jignit grobian “la pachet” pe guvernatorul Mugur Isărescu, pe Adrian Vasilescu, “mierosul purtător de cuvânt” şi pe şefa FMI, luată la un “pertu” gen “fă, Doamnă”. Cei bălăcăriţi, cu minte la cap, nu s-au apucat să-i arunce lăturile înapoi, ci au dat explicaţii absolut decente privind “paternitatea” şi scopul schemei de ajutor a persoanelor în dificultate de plată a creditelor bancare.

Am suspectat că declaraţiile fără precedent lansate de un preşedinte de ţară europeană, aflat în funcţie, au avut ca ţintă o destabilizare scurtă a monedei naţionale în folosul unei operaţii speculative. Cert este că două zile consecutive, după atacul lui Băsescu, atacul la leu a avut efect o devalorizare ieşită din trendul firesc.

Văzând că e “groasă” suspiciunea de complicitate cu o asemenea manevră, Băsescu Traian alege tehnica lansării unei perdele de ceaţă. Repetă atacul luni dimineaţă, de la B1TV, de această dată ţintindu-l pe prim-viceguvernatorul Florin Georgescu, dar “supărat” şi pe o confuză lipsă de susţinere din partea BNR a unei măsuri politice angajate de el la un Consiliu European.

Acest al doilea atac, la doar câteva zile de  speculaţia pe curs, vine să-l scoată din “complotul” împotriva leului, demonstrând că el mereu dă pumni în pereţii instituţiei din Strada Doamnei.

O altă menire a opririi lui Băsescu la “ciorba de burtă” de la B1 era să semene discordie în interiorul Consiliului de Administraţie al Băncii Centrale. Se ştie că instituţia se află sub control parlamentar şi componenţa Consiliului de Administraţie este stabilită pe baza reprezentării în Parlament. Băsescu Traian mimează naivitatea când “refuză” componenţa politică a CA, dar atacă direct un profesionist sprijinit de PSD.

Pentru a reînnoi atacurile la adresa lui Mugur Isărescu foloseşte alte canale. Un ziar care îşi ţine zilele din poliţele de asigurare neplătite reîntoarce “poliţele” spre BNR, care ar fi reclamat la DNA neregulile financiare dirijate de patron. Ar fi aflat “cât câştigă Isărescu” ­ marea necunoscută a României. “Marea informaţie” va fi preluată cu mare probabilitate de “cuc”, atunci când va mai avea ceva de împărţit cu Banca Naţională. “Meciul” cu FMI va fi reluat de mitocanul de la Cotroceni doar în condiţii de maxim dezechilibru matrofoxat. Ştie că declaraţiile belicoase de acest fel sunt trecute în mapa profesională făcută de bancherii lumii. Şi nu se ştie când va avea nevoie de o alimentare de card sau de numărul unui cont scăpat de protecţia memoriei...

×