x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Cum pot rămâne șoferii fără despăgubiri în caz de accident, chiar dacă au CASCO

Cum pot rămâne șoferii fără despăgubiri în caz de accident, chiar dacă au CASCO

de Redacția Jurnalul    |    16 Noi 2024   •   15:20
Cum pot rămâne șoferii fără despăgubiri în caz de accident, chiar dacă au CASCO

Lipsa cauciucurilor de iarnă ne poate lăsa cu o pagubă uriaşă, chiar dacă plătim asigurare CASCO. Asta pentru că, în caz de accident, companiile fie diminuează valoarea despăgubirilor, fie aleg să nu le plătească niciun leu şoferilor care au condus cu anvelope de vară, pe drumuri acoperite cu zăpadă. Iată situaţiile în care despăgubirile devin „alunecoase”.

Anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe drumurile cu zăpadă, gheaţă sau polei. Asta prevede legea, iar nerespectarea ei se poate lăsa cu sancţiuni. Numai că, pe lângă amendă, şoferii se pot trezi şi cu lipsa despăgubirii, în caz de accident. Chiar dacă au poliţă CASCO.

„Asigurarea CASCO funcţionează în felul următor: tu, ca şofer, trebuie să respecţi prevederile legale. Dacă nu respecţi prevederile legale, asigurătorul poate să nu-ţi plătească suma menţionată ca despăgubire. E ca şi cum n-ai fi avut ITP-ul. N-ai avut cauciucuri de iarnă.”, a explicat Sergiu Costache, expert în asigurări, pentru observatornews.ro

Spre exemplu, un şofer care trebuia să primească 89.000 de lei, cât a costat reparaţia maşinii, a primit doar 67.000, pentru că n-a avut cauciucurile corespunzătoare.

Dacă şoferul are anvelope de iarnă, acesta este acoperit. Adică, în cazul în care îşi avariază maşina, va fi despăgubit de către compania de asigurare. Lipsa cauciucurilor de iarnă poate diminua despăgubirea cu 25 sau chiar 30 de procente.

Există chiar şi situaţia în care compania de asigurare să nu ofere despăgubire, caz în care şoferul va trebui să-şi repare maşina pe cheltuială proprie.

Dacă vremea e rece, adică temperaturile sunt cu minus, dar asfaltul este curat, asigurătorul este obligat să despăgubească, chiar şi în lipsa cauciucurilor de iarnă. În plus, sunt acceptate şi anvelopele all season.

„Multe persoane preferă all season, dar ele sunt limitate ca şi aderenţa pe care o oferă, în condiţii extreme. O anvelopă de iarnă veritabilă, care este mult mai recomandată în zonele în care este zăpadă pe jos.”, a precizat Răzvan Frățianu, expert auto, citat de aceeași sursă.

„Nu mai punem anvelopele la data de 1 noiembrie, trebuie să avem anvelope în momentul în care circulăm pe un drum acoperit cu zăpadă.”, adaugă Marius Constantinescu, broker de asigurări.

În ultimele 10 luni, s-au dat în jur de 80 de sancţiuni pentru anvelope necorespunzătoare. Amenzile pot depăşi 3.000 mii de lei.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Sursa: observatornews.ro

×
Subiecte în articol: cauciucuri iarna asigurari casco