Iarna e ca… iarna

Apocalipsa despre care vorbesc buletinele de ştiri, cu transmisiuni în direct de la comandamentul de urgenţă, a alarmat întreaga ţară. După aproape două luni de iarnă la zece, douăsprezece şi chiar cincisprezece grade, după plimbări prin parc şi poze postate pe reţele de socializare, cu mesaje ironice la adresa anotimpurilor (“iarna în Bucureşti”, “decembrie la mine în oraş” etc), după tristeţea celor care iubesc iarna pentru că părea că, anul acesta, ninsoarea nu le va vizita pleoapele, iată că lucurile... s-au îndreptat. Şi nu numai atât. Iarna, deşi nu ştiam, ştie să plătească şi dobânzi. Pentru toate săptămânile de vreme confuză, primim acum zăpezi spectaculoase.

Din păcate, iarna ştie să fie şi poetică şi tragică, iar scenariile iarăşi se repetă: oameni izolaţi, blocaţi în nămeţi, şosele închise şi maşini răsturnate, turişti care mor de foame, de frig şi de sete, închişi în troienele aceluiaşi viscol. Se închid şi şcolile, sesiunea de la universităţi a fost suspendată pentru cel puţin o zi. Şi, în premieră pentru ţara noastră, cod roşu pentru trei judeţe: Buzău, Brăila şi Vrancea. Cod portocaliu pentru alte multe zone şi, pentru restul, cod galben. Zilele acestea, harta României seamănă bine cu un desen de clasa a IV-a. Din mijlocul unui drum blocat, cu imagini cu adevărat cutremurătoare cu zăpada viscolită, transmite un corespondent pe care aproape că-l dărâmă vântul. Şi, totuşi, exclusivitatea e pe primul loc. Ce dacă ne dă jos viscolul? Ce dacă se distrug echipamentele? Breaking News-ul este singura noastră grijă! Asta în timp ce în studio se discută despre lipsa de disciplină a poporului care nu e capabil să asculte de sfatul de a sta în casă, în situaţii de acest gen.

Încep, bineînţeles, şi atacurile la adresa autorităţilor. Binemeritate, unele. Exagerate, altele. Moderate, prea puţine. Se încurcă unii pe alţii, ca-n proverb: copilul cu mai multe moaşe rămâne cu buricul tăiat. Aşa şi cu România noastră. Şi, totuşi, n-ar trebui să mai ţinem cont (deşi nu prea ne vine, în zile şi nopţi atât de neguroase, să fim lucizi şi empatici) şi de faptul că, orice ar face autorităţile, oricâte proceduri ar implementa, oricâtă sare ar arunca pe şosele, oricâte celule de criză s-ar scoate de la naftalină, uneori, natura ţine neapărat să arate că e mai puternică?
În 1954, în una dintre cele mai grele ierni din România, în Bucureşti zăpezile au atins şi au depăşit trei metri. S-au construit tuneluri, au ieşit în stradă tancuri. Au existat, din nefericire, şi oameni care şi-au pierdut viaţa în ger. Dar atunci nu era la modă Breaking News-ul. Se lucra cu fotografii alb-negru. Atunci nu era la modă nici revolta pe anotimpuri. Oamenii preferau să ia lopata şi să ajute. Prea puţini se supărau pe ploaie că plouă şi pe ninsoare că ninge. Unii, doar, se mai gândeau că Dumnezeu a uitat să-şi întoarcă privirea şi spre ţara noastră.

Soluţii? N-avem. Dincolo de grija pe care ar fi normal să ne-o poarte autorităţile, ar fi, poate, nevoie să învăţăm să ne purtăm de grijă şi singuri. “Iarna nu-i ca vara”, aşa-i? Dacă aveam şi acum la cârma ministerelor un personaj la fel de înţelept, poate de data asta aflam marea veste că iarna e ca... iarna.