Maretia inmormantarilor de altadata

14 august 1886. Moare Mitropolitul Primat Calinic Miclescu. "De piatra la rinichi si basica" - scrie Constantin Bacalbasa in Bucurestii de altadata. Fusese

14 august 1886. Moare Mitropolitul Primat Calinic Miclescu. "De piatra la rinichi si basica" - scrie Constantin Bacalbasa in Bucurestii de altadata. Fusese ales Mitropolit Primat al Romaniei in 1875, sub Carol I, desi in 1866, in timpul plebiscitului pentru noul Domn, participase la miscarea separatista de la Iasi, sub conducerea lui Nicolae Rosetti-Roznoveanu. Implicarea lui Calinic Miclescu, la vremea respectiva Mitropolit al Moldovei, fusese deosebit de activa. Se varase si in miscarea de strada de la Iasi. In sarja de cavalerie impotriva demonstrantilor se inregistreaza 14 morti si mai multi raniti. Printre raniti se numara si mitropolitul, care e arestat si dus la Manastirea Sfantul Spiridon. Apartamentele sale de la Mitropolie sunt sigilate.

Asemenea multor personalitati ale vremii, Calinic Miclescu se impaca pana la urma cu realitatea. In aprilie 1868, cand Carol I calatoreste in Moldova, accepta sa-l gazduiasca la Palatul Mitropoliei. Seful Miscarii din 1866, N. Rosetti-Roznoveanu il invita pe Print la ceremonia casatoriei sale. Dupa moartea lui Nifon, Calinic e ales Mitropolit Primat (la 31 mai 1875). Anticipandu-l pe Miron Cristea, participa la viata politica. La 11 aprilie 1876, senator de drept fiind, e ales, la propunerea lui I.C. Bratianu, presedinte al Senatului, cu 47 de voturi din 53 de votanti.

La 14 martie 1881, Senatul, urmand Camerei Deputatilor, voteaza Legea prin care Romania devine Regat, Carol I fiind proclamat Rege. Luand cuvantul, Calinic spune:

"(…) Clerul roman se asociaza din tot sufletul la acest mare act national si, impartasind simtamintele de bucurie ale intregii natiuni romane, roaga pe cel Atotputernic sa binecuvinteze acest mare act si sa faca ca scumpa noastra Patrie sa prospere inmiit sub scutul Regalitatii si sub conducerea Augustului si prea iubitului nostru Suveran Carol I.

Sa traiasca Majestatea-Sa, Carol I, Regele Romaniei!
Sa traiasca Majestatea-Sa Doamna, Regina Romaniei!
Sa traiasca Natiunea romana si guvernul care a condus pina aci destinele ei! (aplauze generale)".

Despre inmormantarea lui Calinic Miclescu avem marturia Marucai Cantacuzino-Enescu. In memoriile sale, fosta nevasta a lui Mihail Cantacuzino scrie ca "jumatate din Moldova l-a condus in trasura, in caruta si pe jos, in ultima lui parada pe pamint, pe elegantul, fastuosul, Prea Sfintul Calinic Miclescu".

Ziarele si televiziunile din 2005 au relatat pe larg despre inmormantarea Papei. Inmormantarea lui Calinic in 1886, cu mai mult de un secol in urma si in Romania, era asemanatoare. Maruca, inca nemaritata, fusese si ea in cortegiu. Care cortegiu era impresionant:

"Piton gigantic acest cortegiu, care isi desfasura lent, in tacere, inelele trupului pe mai multi kilometri lungime, intre orasul Piatra si Manastirea Neamt. Avind drept cap o movila miscatoare de coroane, jerbe, panglici si inscriptii funerare".

Inmormantarea Papei a excelat prin ordine. Nu acelasi lucru se poate spune despre inmormantarea Prea Sfantului nostru. Isi aminteste Maruca:

"In apropierea Manastirii Neamt, pitonul, asa bine articulat si tacut de pina atunci, incepu sa se destrame si sa se reverse pe cele doua parti ale drumului; lumea a inceput sa se impinga si sa se grabeasca, in grupuri care vociferau, spre partea din fata, unde capul monstrului, movila miscatoare de jerbe si coroane funerare, se oprise in loc, in fata cavoului.

Fiecare voia sa vada, se calcau in picioare ca sa vada cum era coborit din car augustul trup: Marele Mort, asezat in jiltul de episcop, plin de aur si pietre pretioase, in odajdiile de sarbatoare, cu mitra alba incrustata cu perle si smaralde pe cap, cu sceptrul in mina si crosa de pastor la piept, incurcata in barba lui lunga si sura".

Pentru memorialistica e un bun prilej sa noteze ca la noi, romanii, inmormantarile primesc dimensiuni iesite din comun:

"Maretie a ceremoniilor omenesti care isi au semnificatia si importanta in istoria unui neam si a unei tari, dar si repercusiuni asupra spiritului multimilor iubitoare de fast, pompa si decor. La noi, mai ales interesate de inmormintari. Cea mai mica ceremonie funebra este un regal si, detaliu caracteristic, poporul nostru, atit de patruns de respectul virstei, acorda mai multa importanta ceremonialului de inmormintare decit celui de casatorie".
Judecand dupa inmormantarea Papei, cred ca se insela un pic!

NIMIC NU SE PIERDE
	6 martie 1934. Presa scrie pe larg despre Surparile de sate din Moldova de mijloc. In imagine: Efectele catastrofei in satul Oltenesti Falciu. Desi secventa e de acum 70 de ani, casele nu difera de cele surprinse de inundatiile din 2005

BARFE

Pentru o Istorie a dezicerilor In 1892-1895, D.A. Sturdza, noul sef al liberalilor dupa moartea lui Ion C. Bratianu si a fratelui sau, Dimitrie Bratianu, denunta cu larma politica guvernului Lascar Catargiu fata de situatia romanilor de peste Carpati. E vremea Memorandumului, dar mai ales a reprimarii Memorandistilor de catre autoritatile maghiare. Puterea Conservatoare raspunde declarand ca nu se amesteca in treburile interne ale Imperiului Austro-Ungar. Liderul Opozitiei reactioneaza in Parlament si pe strada fata de ceea ce el numeste, cu glas mare, tradarea fratilor nostri de dincolo de Carpati. La nici o saptamana dupa instalarea ca prim-ministru (9 octombrie 1895), D.A. Sturdza declara ca guvernul sau nu se va amesteca in treburile Imperiului Austro-Ungar. O dezicere ce ii fusese pusa drept conditie de Carol I si de ambasadorul Vienei la Bucuresti pentru a primi firmamentul de sef al guvernului. Ca sa mai indulceasca proportiile scandalului, seful PNL se duce pana la Iasi ca sa tina cuvantarea de dezicere. Momentul despre care citesc in cartile dedicate regimului Carol I imi da ideea unui eseu, daca nu chiar a unui volum: Istoria dezicerilor la romani. Un alt candidat sigur la titlul de erou al acestei istorii, tot un liberal, si tot un sef, si tot pentru a ajunge premier: I.G. Duca. La reuniunea Comitetului Executiv al PNL din 8 iunie 1930, de dupa aterizarea lui Carol al II-lea (6 iunie 1930), I.G. Duca declara ca mai bine isi taie mana decat s-o intinda aventurierului. El si nu altul e insa cel care in vara lui 1933 se gudura la poalele Lupeascai pentru a fi desemnat premier dupa esecul aventurii taraniste.

LUMEA PRIN CARE TREC

Un alt Take Ionescu De la Smecherul Caragiale, eseu pe care nu reusesc sa-l termin, am devenit interesat de Take Ionescu. Seful Partidului Conservator Democrat, omul din capul mesei la banchete, avandu-l pe post de ridicator de pahar pe I.L. Caragiale. P.P. Carp si locul sau in viata politica a tarii, eseu tiparit de C. Gane in 1936, se ocupa pe larg de Take Ionescu. Viitorul sef de partid aspira la inceput pentru sefia Partidului Conservator. Inevitabil, astfel, sa intre in conflict cu P.P. Carp, alt pretendent la sefie si, prin asta, sa pice in dizgratia lui C. Gane. Descopar astfel un Take Ionescu mai complicat decat cel care se poate desprinde din relatia cu I.L. Caragiale, inscris in PCD in 1908. Fenomenul Take Ionescu se explica astfel prin dinamica realitatilor social-politice de la finele secolului al XIX-lea si debutul secolului al XX-lea. Liberal mai intai, Take Ionescu se inscrie in Partidul Conservator pe care incearca sa-l modernizeze din interior, apropiindu-l de exigentele noilor vremi. Nu intamplator isi face loc P.P. Carp, cel mai mare dusman. Batranul politician intruchipeaza perfect omul incapatanat in ideile sale fixe de la inceput, dispus sa-si duca partidul de rapa decat sa se adapteze. Succesul Partidului Conservator Democrat dintre 1900 si 1914 isi da seama de nevoia societatii romanesti de o a treia cale: o formatiune care sa sparga alternanta PNL-PC.

UN SECOL IN IMAGINI
	1930. Un om de afaceri american pozeaza cu copilul si tigara ca sa vada lumea ce fericit este el. Nimic nou sub soare. Imbogatitii de ieri sunt ca si cei de azi