Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
România, ţară superbă, cu oameni calzi, isteţi, împărţind ce-aveau pe masă cu călătorul, a purtat totdeauna anevoie pe umeri un dezavantaj: s-a aflat la o intersecţie de viscole ale istoriei, cu o poziţie geografică periculoasă, în coasta unor imperii, mereu nesătule de subgjugări. Chiar Papa a recunoscut că minunata Românie este Grădina Maicii Domnului și e stupidă vorba răutăcioasă a unor chibiţi, „păcat că-i locuită!”. Păi cum să fie aşa, şi-a dat singur Dumnezeu peste mână ca în locul superb să aşeze oameni înnămoliţi în defecte?! România a trebuit să se lupte pe viaţă şi pe moarte pentru a-şi păstra fiinţa naţională şi meleagurile cu oase de străbuni, s-a luptat numai cu imperii, cu Roma, cu Imperiul Otoman, cu Imperiul Ţarist, cu Imperiul Habsburgic, a trebuit să dovedească teribilă vitejie, inventivitate, pentru a mai zăgăzui puhoaiele de invadatori. Şi a izbutit să câştige câte o bătălie, uimind lumea largă. Papa l-a denumit pe Ştefan cel Sfânt atletul creştinătăţii, pe Mihai Viteazul îl celebrau clopotele marilor catedrale ale Europei când îi împrăştia pe otomanii „câtă frunză, câtă iarbă”! I-am întrebat pe istorici care a fost domnitorul român care a cules impresii profunde prin diplomaţia, prin puterea ce i-o recunoscuse continentul. Răspunsul a fost fără ezitări: Mircea cel Mare. Ajunsese aşa de influent, încât s-a amestecat şi în lupta pentru prima poziţie la Înalta Poartă între fiii sultanului, a pariat neinspirat și s-a suit pe tronul de aur rivalul. Deşi istoricii susţin că o mare autoritate dobândise şi Burebista. Conducea un teritoriu de la triburile germanice până la Nipru şi mizase şi el pe un pretendent la tronul Romei, dar a ieşit Cezar. Geniul Eminescu a romanţat versurile despre Mircea, „un bătrân atât de simplu, după vorbă, după port”: „Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile, şi neamul… Și de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul, mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este”.
În realitate, Mircea era un domnitor de numai 30 de ani, maiestuos, rafinat, bine îmbrăcat. I se spunea „Cel Bătrân”, adică cel Înţelept. Filmul „Mircea”, realizat şi jucat de Sergiu Nicolaescu, a fost măreţ. L-am întrebat pe regizor care a fost versiunea reală a întâlnirii cu oastea uriaşă a turcilor. A aflat din hrisoave că Mircea era rănit, otomanii aflaseră că deja murise. Dar Mircea s-a dus falnic la discuţia cu conducătorul otoman, sângera şi i-a răspuns cu demnitate şi iubire de Ţară. A apărut pe o colină maiestuos, în armura impozantă, călare pe armăsarul lui şi oştile de români s-au îmbărbătat, deşi Voievodul lăsa urmă de sânge. La fel şi-n film!
Citește pe Antena3.ro
