Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Oamenii frumoși și oamenii urâți...
Cei liberi și cei captivi...
Oamenii buni și oamenii răi...
Oamenii cu dinți și cei fără...
Grasul care stă în spatele celui slab...
Pe toate le-am auzit în ultimii ani. Venite din cele mai selecte guri și condeie ale națiunii. Aceeași națiune care acum 20 și ceva de ani era împărțită între cei care au mâncat salam cu soia și ceilalți, între monarhiști și republicani, feseniști și țărăniști... drept e că prima referire la dantura celorlalți de atunci vine - mai țineți minte "boșorogii fără dinți vor să fie președinți"? - dar, după textul lui Gabriel Liiceanu, mi se par mici glumițe.
Nu știu cum mai stă domnul Liiceanu cu dantura, acum vreo doi ani și ceva părea perfectă. Și-a etalat-o, zâmbind satisfăcut la decorarea cu ordinul Steaua României în grad de ofițer. Dantura concetățenilor săi fiind o temă veche în scrierile lui, cred că știa la momentul ceremoniei că aproape 80 la sută dintre români aveau probleme cu măselele. Mă și mir că n-a scris atunci un text pe care să-l semneze “Gabriel Liiceanu, decorat cu Ordinul Steaua României cu Dinți”.
Lăsând decorațiile la o parte, texte precum “România fără dinți” vin din altă epocă. Epoca în care caracteristicile fizile ale indivizilor îi urcau sau coborau în ierahia socială și în care doar cei aleși supraviețuiau.
Oamenii pe care-i privește domnul Liiceanu cu atâta scârbă nu și-au pierdut dinții mușcând din televizor, ci supraviețuind inclusiv guvernărilor susținute de domnia sa. “Hidoasele epave umane”, cum le spune, sigur nu cumpără cărți de la Humanitas, dar sunt cei care i-au votat favoriții și care, prin taxele lor mici, au finanțat inclusiv fițele pseudo-culturale ale amicilor lui.
Cu bani, răbdare și educație dinții se pot repara. Din câte știu însă, caracterul nu se poate nici plomba și nici înlocui cu o proteză. El e sau nu!
