Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cioburile se strâng încet-încet, încercând să formeze un geam complet. Vopseaua căzută de pe tavanul renovat acum mii se ani începe să se cojească și să formeze pe podea un fel de mozaic deloc întâmplător. Mașinile trec prin piață, cu farurile stinse, în miez de noapte, lăsându-și destinele în mâinile afișelor electorale lucioase și pline de gol. Poliția zbârnâie cu toate forțele, sporindu-ne setea, exact în momentul în care semafoarele uită să mai facă ordine și galbenul intermitent se preface util și explorabil. Balcoanele blocurilor bătrâne găzduiesc bucăți de lemn și scrumiere pline de chiștoace, pentru că nu mai are cine să dea azi cu mătura pe suprafața oricum ridată și neștiutoare. Internetul se amestecă în toate, mai ales în peisajul acesta incoerent și imprecis, oferind câte un videoclip din anii optzeci, de când nici măcar benzile audio nu erau așa cum le știm noi azi. Copiii celor care nu au timp de copilărie se bucură de fiecare îmbrățișare și de fiecare alint și uită, pentru o clipă, de gesturile violente cu care ies de obicei în evidență, în familiile în care dragostea nu încape și, mai ales, nu ține loc de foame. Muzica izbește neștiutor pereți de gips carton, încurcând căile cele mai clare ale vreunui tren de vară, care duce la Costinești sau la Vama Veche, aglomerând casa de bilete și banda galbenă de discreție care încă nu s-a inventat. Pungile de plastic acoperă și murăturile prea acre și discurile de pe vremuri, muncind instigant împotriva prafului, a frigului și a nepăsării. Saltelele gonflabile se lasă tot mai jos, pe măsură ce gândurile noastre se apasă pe ele, încercând să ne tragă semnalul de alarmă și să ne trimită în paturi normale, cu așternuturi adevărate, colorate disciplinat și asortate cu perne grele, de 60 pe 60. Intersecțiile se lasă cucerite de autobuze, iar metroul se construiește singur, în duminicile în care nici măcar ploaia nu mai are răbdare să se manifeste așa cum obișnuiește. Trotuarele pline de gropi și de crengi smulse din marsupiu nu mai pot adăposti niciun cărucior de copil nevinovat și niciun pas de om vinovat de toate. Defecțiunile plesnesc în cutiile de garanție, cu tot cu facturi, cu semnături cu tot, cu șurubelnițe cu tot, fără ca noi să ne mai aducem aminte că termenul expiră azi și începe ieri. Bolile ne ies prin piele și ne zguduie filmările din trecut, aducând strop de moarte și de matematică în fiecare gest anormal de tandru și anormal de distant. Staționările la cap de linie durează cât un start de viață, iar orarul nu se mai respectă, pentru că reintrarea în traseu ține de voința fiecărui fir de electricitate și de starea de bine sau de rău a mâinilor care tremură pe volan. Întrebările fac economie de combustibil și radiourile nu mai au chef să transmită nicio știre; nici măcar un sondaj de opinie realizat pe eșantioane aberante, cu marjă de eroare de aproximativ un mandat. Ferestrele sunt neșterese și draperiile atârnă greu pe lângă calorifere cu motorul stins. București. 2014. Înainte de o zi de luni. Înainte de un cer sfărâmicios. Duminică. Noiembrie. După anotimpuri de neînțeles. După un parastas.
Citește pe Antena3.ro
