x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Trandafirii şi anii de liceu, locatari ai sufletului

Trandafirii şi anii de liceu, locatari ai sufletului

de Florin Condurateanu    |    30 Noi 2016   •   07:50
Trandafirii şi anii de liceu, locatari ai sufletului

“Să nu uităm nicicând să iubim trandafirii, ei sunt pe-acest pământ un simbol al iubirii”. Melodia sentimentală a devenit un pic de bogăţie pentru toate cuplurile, cântecul invită îndrăgostiţii la gingăşie, la neuitarea momentelor de zvâcnet al inimii Lui spre inima Ei. Succesul şlagărului se sprijină pe vocea cristalină a Stelei Enache şi pe inspiraţia de zile mari a compozitorului Florin Bogardo. De fapt, superbă a fost iubirea bărbatului frumos şi sensibil Bogardo cu talentul şi farmecul solistei Stela Enache. O iubire care a traversat timpul 39 de ani, o dragoste fără meandre, fără poticneli, până ce o soartă nedreaptă l-a aruncat pe compozitor în ghearele acelei boli ticăloase care retează sentimente şi vieţi. Iubirea lor a fost un crâmpei de candoare din romanele sentimentale ale lui Ionel Teodoreanu. Ca o elevă romantică, Stela Enache s-a amorezat de Bogardo doar auzindu-i muzica şi admirându-l la televizor: “Îmi furase definitiv inima, colegele de cămin ştiau că trebuie să nu scoată o silabă când la difuzor se dădeau melodii de Bogardo. Era şi un bărbat frumos, cu maniere de cavaler din alte timpuri. S-a îndrăgostit şi el de mine, a renunţat la căsătoria cu o femeie din Anglia şi mi-a cerut mie mâna. Cererea în căsătorie a fost însoţită de o melodie pentru mine, «Ani de liceu», dedicaţia era bine ţintită, eu abia ce-mi luasem Bacalaureatul. Am cântat cu mare succes cântecul, «Ani de liceu» se cere şi astăzi. Melodia, ca şi altele semnate de Bogardo, devenit soţul meu, a fost laitmotivul serialului «Liceenii»”. Căsătoria Stelei Enache cu Florin Bogardo a fost mereu de braţ cu romantismul, ani buni au cântat pe vapoare luxoase de croazieră. Apoi boala a picat ca un trăsnet şi Bogardo s-a ridicat la cer. Suferinţa Stelei nu s-a domolit nici astăzi, a slăbit 25 de kilograme, pe care nu le-a recuperat niciodată. Nicio bârfă nu a întinat dragostea dintre cei doi îndrăgiţi slujitori ai muzicii melodioase româneşti. Iar trandafirii şi anii de liceu nu se uită niciodată.

×