Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De zile întregi caut un loc unde, mai precis, o lucrătoare să-mi remaieze ciorapii deveniţi impracticabili pentru câte un ochi scăpat, un fir agăţat. Mi s-au strând pungi întregi de perechi în aceeaşi stare. Socotesc câţi bani am investit în ei de-a lungul anilor, socotesc câţi bani s-au cheltuit în fabrici pentru producerea lor - deficitarele şi scumpele fire chimice, nylon şi poliamidă, coloranţi, utilaje, manoperă, pe scurt toate costurile de producţie - şi-mi ies cifre impresionante. Cui îi vine să arunce la gunoi atâta bănet?! Nu-mi vine să-i arunc nici chiar pe cei ajunşi impracticabili, gândind că firele ar mai putea folosi la ceva (În satul meu, o ingenioasă şi harnică ţărancă îi taie frumos şi îi transformă cu talent, la războiul de ţesut, în covoraşe şi preşuri). Dar unde să-i duc?, mă întreb de ani în şir, căci au ajuns să-mi sufoce dulapurile. Multe femei îi aruncă, fără regret, la ghena de gunoi, deoarece nu au altă soluţie şi nu din lipsa conştiinţei că şi-ar mai putea găsi o valorificare. O mamă cu trei fete de vârsta ciorapilor de nylon îmi făcea dăunăzi un calcul câţi ciorapi se cumpără în familia sa pe an şi câţi se aruncă. Problema, aşadar, nu e nici pe departe măruntă, îmbracă un aspect social şi unul economic. Social, în sensul că această prestaţie a remaiatului, tot mai necesară, în mod paradoxal, se restrânge în loc să se dezvolte (deşi vârsta ciorapilor de mătase a coborât tot mai mult), economic, în sensul că ei pot redeveni materie primă, că au dreptul să fie încadraţi, alături de toate celelalte textile, în ramira celor 3 R. Dacă remaieze n-am prea găsit (sunt tot mai puţine, deşi solicitări în cooperaţia meşteşugărească pentru munca la domiciliu din partea multor tinere femei sunt tot mai numeroase), iar când am găsit mi-au dat termene incredibile (câte o lună-două pentru un fir!), am încercat să-i depun la centrele de colectare a materialelor refolosibile. La cel amenajat în Piaţa 1 Mai nu există decât o tonetă pentru cioburi de sticlă, la cel din Piaţa Chibrit se primeşte de la populaţie doar fier vechi, sticle şi hârtie, la cel din Piaţa Progresul, unde "s-ar putea primi textile, dar ciorapii de damă nu fac parte din nomenclator", îmi precizează un bătrân aflat lângă un recipient cu marca "3R" desenată pe el...
Atunci, să ne sugereze alte destinaţii şi alte soluţii conducerea cooperaţiei meşteşugăreşti a Capitalei şi a Centralei de colectare, recuperare şi valorificare a materialelor refolosibile. Suntem gata să publicăm răspunsurile.
C.I. Adam - Flacăra, nr. 30/1989
Natura a înzestrat satul Izvoru Frumos, din comuna Burila, judeţul Mehedinţi, cu o salbă de izvoare foarte puternice, al căror debit a fost şi rămâne mereu constant, chiar şi pe vremea cea mai secetoasă. Pe pârâul ce se formează - ne scrie, printre altele, Gheorghe Bălulescu din Burila Mare - funcţionau odată trei mori de apă la care îşi măcinau cerealele gospodarii din şapte sate. Morile astea au dispărut încă de prin anii
1948-1950, autodemolându-se şi din cauza vechimii, dar în locul lor ar fi foarte chibzuit să se amplaseze câteva microhidrocentrale, în măsură să furnizeze destulă energie electrică nu numai pentru Izvoru, ci pentru toate satele din jur. O sugestie care merită studiată.
Deşi ne-a parvenit cam tardiv, reţinem totuşi răspunsul trimis de autorităţile municipiului Giurgiu la scrisoarea lui Constantin Moraru din aceeaşi localitate: Din verificările efectuate la faţa locului reiese că fisura de pe conducta de apă caldă, ce face legătura canalului termic cu punctul termic nr. 63 (CT-4), şi defecţiunea de la mufa finală a respectivei conducte au fost înlăturate prin reparaţiile efectuate de echipa de muncitori specialişti condusă de Cornel Dana din cadrul IJGCL Giurgiu. A mai reieşit, tot cu această ocazie, că subsolul blocului 100, alcătuit din apartamente proprietate personală, este în mod nepermis inundat de apă, din cauza proastei întreţineri şi exploatări a instalaţiilor sanitare de proprietari, fapt ce creează serioase neplăceri locatarilor din blocurile vecine. Asociaţia a fost atenţionată să dea dovadă de mai mult spirit gospodăresc, să facă neîntârziat ordine în subsolul blocului 100.
Mihai Merişanu - Flacăra, nr. 31/1989
