x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Calendar 18 septembrie (luni)

Calendar 18 septembrie (luni)

18 Sep 2009   •   00:00

● Soarele a răsărit la: 6:58, a apus la 19:21 ● Luna a răsărit la: 20:32, a apus la 10:44 ● Sărbătoare creştină: Sf. Eumenie, Ep. Gortinei; Sf. Mc. Ariadna şi Castor



S-a întâmplat la 18 septembrie 1989
Casa Albă a aprobat programul privind lansarea de la bordul navetei spaţiale "Atlantis" a sondei cosmice "Galilei". Startul navetei era prevăzut pentru 12 octombrie. Sonda cosmică "Galilei" efectua un zbor de şase ani, ocolea planeta Venus şi se deplasa apoi în direcţia planetei Jupiter
● În urma trecerii taifunului "Vera" peste întinse regiuni ale provinciei Zhejiang din estul Chinei, 48 de per­soa­ne şi-au pierdut viaţa, 190 au fost rănite, iar alte 26 au fost date di­s­pă­rute. Taifunul, însoţit de ploi abundente, a provocat inundarea a peste 60.000 ha de orezării
● Producţia mondială de cereale era în scădere, pentru al treilea an consecutiv, sub nivelurile de consum pre­vă­zute, reducându-se şi mai mult marjele de securitate alimentară la nivel global, a informat directorul general al Organizaţiei Naţiu­nilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), Edouard Saouma. FAO estima că producţia de cereale a anului 1989 va fi de 1,1816 mi­liarde de tone, cu 28 mili­oane de tone mai puţin decât previ­ziunile din luna iulie.  


Vremea
Vremea a fost predominant frumoasă, iar cerul a fost variabil. Izolat, au mai fost posibile ploi slabe. Vântul a suflat slab până la moderat. Tempe­raturile minime au fost cuprinse între 6 şi 16 grade, uşor mai coborâte în de­presiunile intramontane, iar tempe­raturile maxime, în creştere treptată, s-au încadrat între 18 şi 28 de grade. Pe alocuri, dimineaţa s-a semnalat ceaţă. În Bucureşti vremea a fost frumoasă, cu cerul variabil. Vântul a bătut slab până la moderat. Temperatura mini­mă a fost între 11-13 grade, iar cea maximă s-a situat în jurul valorii de 25 de grade.


Tv 18 septembrie 1989
● 19:00 Telejurnal
● 19:25 Ctitorii ale Epocii de Aur ● Noi zidiri pe Olt ● Redactor Lucia Postelnicu
● 19:45 Ştiinţa pentru toţi ● Redactor Ştefana Bratu
● 20:10 Tezaur folcloric ● Vechi melodii din repertoriul Mariei Lătăreţu, în noi variante interpretative ● Redactor Marioara Murărescu
● 20:35 Industria - programe prio­ritare ● În spiritul sarcinilor subliniate de tovarăşul Nicolae Ceauşescu ● Sporirea rentabilităţii şi benefi­ciilor ● Redactor Florica Rădulescu
● 20:55 În dezbatere: Documentele pentru Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român ● Participarea responsabilă, efectivă a oamenilor muncii la condu­cerea întregii activităţi de dezvoltare economico-socială ● Redactor Victor Teodoru
● 21:15 Confruntările de idei din lu­mea contemporană ● Clasa muncitoare, uriaşă forţă revoluţionară ● Redactor Lucia Dumitrescu-Codreanu
● 21:35 Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie ● Versuri patriotice, revoluţionare
● 21:50 Telejurnal
● 22:00 Închiderea programului


Anunţuri
CERERI ŞI OFERTE DE SERVICIU

● Regionala CF Bucureşti, Secţia IMC, încadrează urgent: electrician, electronist, macaragiu 25 tone, auto­macaragiu 12,3 tone, depanator mo­toare termice şi acţionări hidraulice, mecanic auto cu domiciliul stabil în Bucureşti sau comune învecinate la cel mult 30 de kilometri.
● COOP Prestarea Bucureşti, Strada Pictor Tonitza numărul 6, încadrează conform Legii 12/1971 următoarele categorii de personal: tapiţer categoria patru (absolvent de liceu) pentru funcţie gestionară, contabil principal cu studii medii.
● Tăbăcăria Minerală Jilava, Strada Şoseaua Giurgiului, nr. 35 A, înca­drează conform Legii 12/1971, cu do­miciliul în Bucureşti: economist, ti­nichigiu industrial categoria 3-6, tâm­plar mecanic categoria 3-5, lăcătuş întreţinere, instalator, macaragii, strungar.

VÂNZĂRI
● Vând sufragerie şi dormitor florentin, stare excepţională, canapea şi fotolii pluş.
● Vând în zona Calea Moşilor apartament 3 camere, achitat plus îmbu­nă­tăţiri, cass-deck, pick-up, recamier, scaune.
● Vând orgă Yamaha Porto-sound PSS 470, patru octave, dormitor alb Aura, radiocasetofon stereo spaţial RCS 002, butelie voiaj.
● Vând maşină de tricotat Veritas 360 ace şi Simak 360 ace.

CUMPĂRĂRI
● Cumpăr casă la curte, zona Griviţa, Bucureştii Noi, Chitila, Chibrit.
● Cumpăr motor barcă peste 30 de cai putere, pornire automată.
● Cumpăr Video Player (cu înregistrare), videocasete, televizor color, si­gilate.
● Cumpăr video player, eventual recorder.

×
Subiecte în articol: special