x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Calendar 31 august (joi)

Calendar 31 august (joi)

31 Aug 2009   •   00:00

● Soarele a răsărit la: 6:37, a apus la 19:54 ● Luna a răsărit la: 6:40, a apus la 19:52 ● Sărbătoare creştină: Punerea în raclă a brâului Maicii Domnului; Sfinţii 366 de Mucenici din Nicomidia



S-a întâmplat la 31 august 1989
● Guvernul panamez a anunţat capturarea unui grup armat care "atenta la securitatea statului" - transmitea agenţia IPS, citând un comunicat oficial difuzat la Ciudad de Panama. Se preciza că grupul colabora cu elemente conservatoare din ţară şi primea ajutor din străinătate


Vremea
Vremea a fost instabilă şi răcoroasă, iar cerul mai mult noros. Temporar au căzut ploi cu caracter de aversă, însoţite şi de descărcări electrice şi izolat de grindină, în toate zonele ţării. Cantităţile de apă au depăşit pe alocuri 26 l/mp. Vântul a prezentat unele intensificări îndeosebi la munte, cu viteze de până la 70 km pe oră. Temperaturile maxime au fost cuprinse între 14 şi 21 grade în vestul, centrul şi nordul ţării şi între 26 şi 28 de grade în rest, cele minime între 8 şi 13 grade, mai ridicate pe Litoral.
În Bucureşti, vremea a fost instabilă, cu cerul mai mult noros. Temporar a plouat sub formă de aversă şi s-au semnalat şi descărcări electrice. Vântul a suflat slab până la mderat. Temperaturile maxime s-au situat în jurul va­lorii de 24 grade, cele minime între 13 şi 15 grade.



Tv 31 august 1989

● 19:00 Telejurnal
● 19:25 Noua condiţie a muncii Redactor Emilia Diaconu
19:45 Pe drumul înfăptuirii noii revoluţii agrare
Programul naţional de ridicare a fertilităţii solului în acţiune Redactor Emanuel Isopescu
● 20:05 Laureaţi ai Festivalului naţional "Cântarea României"
● 20:35 Tinereţe - educaţie - spirit revoluţionar
Spiritul novator - dominantă a vieţii de elev
● 20:55 Film serial: Misiunea
Producţie a Studioului de Film TV, realizată în Centrul de Producţie Ci­nematografică "Bucureşti"
Cu: Ovidiu Iuliu Moldovan, Ştefan Iordache, Vistrian Roman, Dumitru Rucăreanu, Ion Dichiseanu, Mitică Popescu, Adela Mărculescu, Şerban Ionescu, Rodica Popescu-Bitănescu, Teodora Mareş, Papil Panduru, Constantin Diplan, Cezara Dafinescu, Maria Rotaru şi alţii Scenariul Francisc Munteanu Regia Virgil Calotescu Episodul 4
● 21:45 Telejurnal
● 22:00 Închiderea programului


Anunţuri
CERERI ŞI OFERTE DE SERVICIU

● Centrala Industriei Poligrafice cu sediul în Bucureşti, Piaţa Scânteii numărul 1, încadrează prin concurs contabil principal, electricieni şi maşinişti.
● Conservatorul de Muzică din Bucureşti, cu sediul în Strada Ştirbei Vodă numărul 33, încadrează prin concurs, conform Legii 12/1971, ma­gaziner principal, cu studii medii şi domiciliul stabil în Bucureşti.

VĂNZĂRI
● Vând Videorecorder Naţional, si­gilat, Cromatic 02 în garanţie. Aştept provincia
● Vând Dacia 1300 Lux, fabricaţie 1979/75 000 km.
● Vând bibliotecă stejar Bourbon, comandă specială.
● Vând autoturism Lada 1200 S.
● Vând apartament două camere confort sporit, îmbunătăţiri de­o­se­bite, în zona Sălăjan-metrou.
● Vând Dog german pui, maşină tricotat Veritas 180 şi ace.
● Vând congelator, dormitor, şifonier, bufet bucătărie, masă, covoare.

×
Subiecte în articol: special